Primăria Braşov primeşte asistenţă gratuită de la BERD, pentru eficientizarea energetică a grădiniţelor şi a altor clădiri publice

Primăria municipiului Braşov va porni un program de eficentizare energetică, în cadrul căruia va beneficia de asistenţa Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltaree (BERD). BERD ar urma să se ocupe gratuit de auditurile energetice ale unor clădiri ce vor fi incluse în program dar şi de studiile necesare înaintea lucrărilor de eficientizare energetică. În cazul în care se va pune în aplicare, acesta va fi cel de al doilea contract de asistenţă pe care Primăria municipiului Braşov îl încheie cu BERD, după consultanţa acordată pentru studiul de prefezabilitate necesar viitorului Spital Regional de la Bartolomeu.



Braşovul va beneficia de auditare energetică şi studii de fezabilitate gratuite din partea BERD pentru eficientizarea energetică a cladirilor publice şi a iluminatului public. O primă discuţie în acest sens a avut loc ieri, la Braşov, între o echipă a Municipalităţii, condusă de primarul George Scripcaru, şi o echipă a BERD, din care au făcut parte Toivo Miller, şeful Departamentului de finanţare al programelor de eficientizare energetică şi schimbari climatice şi Raluca Badau, director de finanţare în domeniul municipal şi de infrastructură de mediu din cadrul BERD România. La întâlnirea la care au participat şi reprezentanţii ABMEE şi cei ai Agenţiei Metropolitane Braşov, s-a pus pe tapet posibilitatea încheierii cât mai curând, a unui parteneriat între părţi pentru acest tip de asistenţă tehhnică şi financiară ce vizează eficientizarea ebnergetică a clădirilor publice, după cum a precizat Toivo Mille, reprezentantul BERD.

„Astazi ne-am întâlnit cu primarul Braşovului şi echipa sa, care au identificat deja o serie de oportunităţi de investiţii în domeniul eficientizarii energetice. Acestea sunt clădirile publice, în special gradiniţe şi unităţi de învăţămînt, dar şi iluminatul public. Sunt oportunităţi pe care suntem bucuroşi să le detaliem împreună cu primarul şi echipa sa, să le sprijinim şi să ajutam ca oraşul să continue să ofere servicii bune cetăţenilor săi, în acelaşi timp economisind energie şi costuri“, a declarat Toivo Mille.



Reprezentanţii Municipalităţii au identificat deja câteva zone unde este nevoie de modernizarea iluminatului public dar şi de câteva clădiri publice care ar avea nevoie urgentă de lucrări de eficientizare energetică, cele mai multe fiind parte din infrastructura şcolară.

 „Reprezentanţii BERD ne-au prezentat acest nou proiect, în urma căruia vom beneficia de audite energetice şi studii de fezabilitate gratuite din partea BERD, fără a fi condiţionaţi de încheierea unui contract de împrumut, pentru clădirile municipale şi pentru iluminat public. Încă de la aceasta discuţie, împreună cu Direcţia Tehnica şi ABMEE am identificat o serie de clădiri pentru care solicităm asistenţă – în special grădiniţe, care sunt cei mai mari consumatori de energie între clădirile municipale – şi, de asemenea, zonele pentru care dorim modernizarea corpurilor de iluminat public clasice cu corpuri LED şi unde nu avem întocmite studiile de fezabilitate, pentru ca aceste studii să fie întocmite de BERD“, a declarat primarul George Scripcaru.



Deşi nu este o condiţie pentru întocmirea gratuită a documentaţiilor pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice, în urma întâlnirii de ieri fost discutată şi posibilitatea ca Municipalitatea să contracteze de la BERD un împrumut cu o dobândă avantajoasă pentru lucrările propriu-zise. „Nu este o condiţie propriu-zisă pentur asistenţa pe care o primit. Însă cei de la BERD ne-au prezentat totuşi şi posibilitatea contractarii unui împrumut pentru realizarea acestor investiţii, împrumut care nu numai că va avea o dobândă foarte avantajoasă pentru noi, dar va putea fi acoperit şi din economiile realizate în urma proiectelor de investiţii incluse în acest parteneriat “, a explicat primarul Braşovului, George Scripcaru.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.