Mai puține clase de liceu în județul Brașov, din toamnă. Învățământul brașovean începe să se „profesionalizeze”

Inspectoratul Școlar al Judeţului Braşov a finalizat planul de şcolarizare pentru anul școlar 2019 – 2020, care vine cu o reducere cu peste 100 de locuri la clasa a IX-a, atât în învățământul liceal, cât și în cel profesional. Astfel, în total, în școlile profesionale și în liceele din județul Brașov vor fi cu patru clase mai puțin decât în anul școlar precedent. În ceea ce privește clasele de liceu, numărul acestora a fost redus cu 11, asta după ce, inițial, a fost luată în calcul varianta tăierii a 25 de clase. În schimb, în acest an școlar, vor fi înființate 7 noi clase profesionale în unități de învățământ care au rămas fără clase „teoretice”.

Inspectorul şcolar general, prof. Ariana Bucur, a anunțat că până la sfârşitul acestei săptămâni se vor publica pe site-ul IȘJ Brașov toate datele referitoare la planul de şcolarizare din 2019 – 2020, iar în cel mai scurt timp va fi publicată şi broşura cu toate datele necesare absolvenţilor de gimnaziu, pentru înscrierea în clasa a IX-a.   

Promovabilitatea la Bacalaureat, un criteriu luat în calcul pentru „tăieri” 

Pentru stabilirea claselor din licee ce trebuie „tăiate”, prof. Ariana Bucur a precizat că s-au luat în considerare mai multe criterii, printre care  procentul promovabilităţii la Bacalaureat în ultimii trei ani, numărul de locuri rămase libere după etapa I de repartizare computerizată şi de numărul notelor sub 5, de la Evaluarea Naţională, cu care elevii au fost admişi în clasele de învăţământ liceal.

„Iniţial, la începutul anului, pentru judeţul Brașov, în planul de şcolarizare, era propusă o reducere cu 25 a numărului de clase de liceu şi suplimentarea cu zece, a claselor de învăţământ profesional.   Am făcut o analiză atentă, luând în considerare toate criteriile de performanţă şi de proximitate. A fost o misiune dificilă, pentru că directorii şcolilor sunt colegii noştri, iar unii nu au fost de acord cu aceste măsuri. În plus, momentul a fost unul greu şi nepotrivit, pentru aceste diminuări, însă, în final această măsură este menită să crească calitatea actului didactic şi promovabilitatea la Bacalaureat. Aceste măsuri nu vor afecta  activitatea cadrelor didactice”, a explicat Ariana Bucur.

Abandon școlar sau părăsire timpurie a şcolii? 

Conducerea  IŞJ Brașov a precizat că în stabilirea numărului de clase din licee au luat în calcul şi informaţiile din baza de date a Ministerului Educaţiei, SIIIR (Sistemul Informatizat Integrat al Învăţământului Românesc), care arată că în judeţul Braşov s-a produs o diminuare a populaţiei şcolare în general, şi implicit a elevilor de clasa a VIII-a care urmează să meargă în clasa a IX-a la liceu sau la şcoala profesională. Totuși, reprezentanții inspectoratului evită să vorbească despre un fenomen de abandon şcolar la Braşov, însă spun că se constată o părăsire timpurie a şcolii. Mai exact, faţă de numărul de elevi care au terminat anul trecut clasa a VII-a, acum pe final de clasa a VIII-a sunt cu 160 mai puţini.

„În aplicaţia pe care o avem sunt incluşi toţi elevii care au trecut de clasa a VII-a. la finalul semestrului întâi, unii sunt declaraţi cu situaţia neîncheiată. Dacă până la un anumit moment din semestrul al doilea, nu li se încheie situaţia, ei sunt trecuţi la părăsire timpurie a şcolii“, a explicat inspectorul şcolar Valentin Bucur.

Unde au fost tăiate cele 11 clase de liceu:

  1. Colegiul Tehnic „Mircea Cristea“ din Braşov
  2. Colegiul Economic „Andrei Bârseanu“ din Brașov  
  3. Colegiul Tehnic de Transporturi din Braşov  
  4. Colegiul Tehnic „Transilvania” din Brașov
  5. Liceul cu Program Sportiv din Brașov
  6. Colegiul Tehnic „Dr. Alexandru Bărbat“ din Victoria,
  7. Colegiul Tehnic „Aurel Vijoli“ din Făgăraş
  8. Colegiul Tehnic „Malaxa“ din Zărneşti
  9. Colegiul Tehnic „Simion Mehedinţi“ din Codlea
  10. Liceul „Şt. O. Iosif”  din Rupea
  11. Colegiul Național „Doamna Stanca” din Făgăraş

Cele 7 școli care au primit „la schimb”  clase profesionale:

  1.  Colegiul Tehnic „Mircea Cristea“ din  Braşov
  2. Colegiul Tehnic de Transporturi din Braşov  
  3. Colegiul Tehnic Transilvania din Brașov
  4. Colegiul Tehnic „Dr. Alexandru Bărbat“ din Victoria,
  5. Colegiul Tehnic „Aurel Vijoli“ din Făgăraş
  6. Colegiul Tehnic „Malaxa“ din Zărneşti
  7. Colegiul Tehnic „Simion Mehedinţi“ din Codlea

 Cele 4 unități de învățământ care rămân doar cu „tăierile”:

  1. Colegiul Economic „Andrei Bârseanu“ din Brașov (aici erau propuse 8 clase de liceu)
  2. Colegiul Naţional „Doamna Stanca” din Făgăraş
  3.  Liceul cu Program Sportiv din Brașov 
  4. Liceul „Şt. O. Iosif” din Rupea. 

1 Comentariu

  1. Taierile s-au facut pe PILE, nu respectand ceea ce spune aceasta doamna. Au taiat clase de unde nu trebuia, lasand profesori pe drumuri. Felicitari!

1 Trackback / Pingback

  1. Elevii de clasa a VIII-a au terminat școala și n-au broșura de admitere. Ministrul Educației nu crede că este o problemă – Brașov Metropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.