Fără apă potabilă, pe mai multe străzi din Brașov. Compania Apa a anunțat că problema va fi rezolvată până la ora 15.00

Compania Apa a anunțat că astăzi, între orele 9.00 – 15.00, din cauza unei spărturi de conductă, alimentarea cu apă va fi sistată pe mai multe străzi. Vizate de acestă măsură sunt străzile Enupărului, Valea Albă, Rovine, Dumbrava Roșie și Mirăslău. 

Tot în această dimineață, reprezentanții Companiei Apa au anunțat o altă avarie: conducta de apă ce alimentează o zonă din cartierul Craiter a fost avariată, iar apa este oprită pe străzile Anghel Saligny, Pavilioanele CFR, 11 Iunie, Bogdan Alexandru, Locomotivei, Drezinei. 
„Pentru remedierea în cel mai scurt timp a problemei, estimăm că lucrările de reparație vor dura până la ora 12.00”, au anunțat reprezentanții companiei. 

Astăzi, Compania Apa va interveni și pe străzile Ciprian Porumbescu nr. 10 (spărtură conductă), Pictor Luchian nr. 25 (spărtură conductă), Hărmanului nr. 13 (spărtură branșament). 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.