Ramai la curent!

Cotidian

„Nu se poate ca un membru din CA-ul Companiei Apa să încaseze peste 3500 de lei lunar!“ PSD Braşov va propune eliminarea indemizaţiilor de la societăţile publice

Publicat

in

Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Braşov, Lucian Pătraşcu spune că grupul consilierilor locali ai PSD din Consiliu Local (din care şi el a făcut parte, până a demisionat pentru a deveni secretar de stat) va propune eliminarea indemnizaţiilor destinate membrilor Consiliilor de Administraţie ale companiilor subordonale Municipalităţii. 

„Consilierii locali PSD vor propune în plen eliminarea acestor indemnizații de la Consiliile de Administrație. Nu se poate să fii o dată angajat la stat unde să primești un salariu uriaș și, în același timp, să mai încasezi și indemnizație de peste 3000 de lei pentru participarea o dată sau de câteva ori pe lună la o ședință. Aceste indemnizații trebuie să fie simbolice, indiferent de instituția de care vorbim. Sunt convins că, în urma declarațiilor mele, vor fi mulți politicieni supărați și nemulțumiți, dar aceasta este realitatea și trebuie să spunem STOP acestui mod de risipire a banului public“, a transmis Pătraşcu, într-un comunicat de presă. 

Exemplul fostului consilier local este Compania Apa: 

De ani buni, instituțiile subordonate celor două instituții își bat joc de banii brașovenilor. Pe lângă faptul că randamentul și performanța acestora lasă de dorit, membrii din Consiliile de Administrație sunt recompensați regește pentru câteva ore de prezență la ședințe. S-a ajuns, astfel încât, la Compania Apa un membru al Consiliului de Administrație să încaseze în jur de 3500 de lei lunar. O sumă incredibil de mare având în vedere salariile din România“, a mai spus preşedintele organizaţiei municipale a PSD Braşov. 

Pătraşcu „omite“ totuşi că în trecut, pentru aceleaşi remuneraţii „speciale“, în consiliile de administraţie erau şi membri ai PSD. De asemenea, cu această ocazie, liderul social-democraţilor de la municipiu recunoaşte, printre rânduri, că este o problemă salariile din România – prea mici faţă de pregătirea pe care o au unii angajaţi, în ciuda faptului că PSD s-a lăudat în ultima campanie electorală cu creşterile salariale „istorice“. 

Unii brașoveni cu studii superioare lucrează zi de zi pentru 2000-3000 de lei lunar, în timp ce la instituțiile din subordinea Primăriei și a Consiliului Județean Brașov se  încasează această sumă în câteva ore. Nu este corect față de cetățenii acestui oraș!“, a mai declarat fostul consilier Lucian Pătraşcu.

Cotidian

Consiliul Județean Brașov își „subțiază” aparatul administrativ: 181 de posturi dispar din schemă, dar bugetul nu se modifică. Ce instituții scapă de reducere

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov intră în etapa de reorganizare administrativă, după ce Prefectura a transmis oficial noul plafon maxim de posturi acceptat pentru aparatul propriu și instituțiile din subordine. Proiectul va fi discutat și supus votului în ședința de plen de miercuri, 8 aprilie, însă așa cum arată acum, reducerea este mai degrabă una teoretică, fiindcă în practică, posturile care dispar oricum nu sunt acoperite nici în prezent.

O organigramă mai „suplă” dar fără concedieri

Potrivit noilor calcule, numărul maxim de posturi pentru structurile aflate în coordonarea CJ Brașov va fi de 421, față de 602 cât era până acum. Asta înseamnă o reducere de 181 de posturi, adică aproximativ 30%. Deși cifrele pot părea spectaculoase, administrația județeană subliniază că nu este vorba despre disponibilizări efective.

Mai exact, conform documentației care însoțește proiectul de hotărâre, posturile eliminate din organigramă nu erau ocupate și nici bugetate, fiind oricum neutilizate în prezent, în urma unor măsuri anterioare de eficientizare.

Cu alte cuvinte, pentru brașoveni, schimbarea este mai degrabă una de „curățare” administrativă a schemelor de personal, decât una care să producă modificări vizibile în cheltuielile de personale din Consiliul Județean și în instituțiile publice din subordine.

Aparatul propriu al CJ Brașov rămâne la fel

Din documentația aferentă proiectului de hotărâre reiese că aparatul de specialitate al Consiliului Județean Brașov nu va avea nevoie de restructurări suplimentare, întrucât structura actuală, de 246 de posturi, se încadrează deja în noul plafon impus de Instituția Prefectului.

În plus, în acest an sunt prevăzute și 10 posturi temporare pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, precum și un post dedicat activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Tot la același nivel ca anul trecut rămâne și Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor (DJCEP), cu o schemă de personal, cu 43 de posturi.

Direcția de Pază și Ordine, printre cele mai afectate

Una dintre cele mai vizibile schimbări apare, în schimb, la Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov, unde organigrama va fi redusă de la 126 la 99 de posturi. Cele 27 de posturi vor dispărea până la 1 iulie, conform documentației aferente proiectului de hotărâre.

Instituții protejate de reorganizare

O serie de servicii din subordinea Consiliului Județean sunt însă protejate de această reorganizare a personalului, dictată de reducerea cheltuielilor cu resursa umană.

Ele sunt exceptate prin legislația națională, astfel că nu vor fi afectate de această tăiere administrativă:

  • instituțiile de cultură din subordinea CJ Brașov (muzeele, Centrul Cultural Reduta, Biblioteca Județeană „George Barițiu”, Școala Populară de Arte și Meserii)
  • Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov;
  • unitățile de învățământ special;
  • spitalele din subordinea județului;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

În administrația județeană, doar instituțiile de cultură și Salvamontul însumează 328 de posturi – 307 posturi în zona culturală și 21 de posturi la Salvamont.

Citește mai departe

Cotidian

Gratuit pentru călători, dar nu și pentru bugetul local. Cât costă „Vinerea Verde” în municipiul Brașov

Publicat

in

Programul „Vinerea Verde”, prin care transportul cu autobuzele RATBV este gratuit în zilele de vineri în municipiul Brașov nu este gratuit pentru bugetul local. Astfel, viceprimarul Brașovului Lucian Patrașcu a anunțat că pentru acest an de la bugetul local al municipiului Brșaov ar urma să se aloce 1,6 milioane de lei, sumă ce urmează a fi virată în conturile operatorului local de transport.

De altfel, presiunea financiară este unul dintre motivele pentru care nu au aderat la program toate localitățile deservite de RATBV. Cu toate acestea, viceprimarul a spus că speră ca în perioada următare autoritățile locale să găsească resursele financiare pentru susținerea programului.

„Fiecare primărie trebuie să îşi calculeze acest efort bugetar, astfel încât să vină în sprijinul cetăţenilor, cărora să le ofere posibilitatea de a beneficia de gratuitate în zilele de vineri”, a declarat Patrașcu.

Citește mai departe

Cotidian

Avertizare meteorologică pentru județul Brașov: Vânt de aproape 100 km/h pe crestele montane. De mâine, vremea se răcește

Publicat

in

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare „Cod Galben” pentru mai multe zone ale României, inclusiv județul Brașov, valabilă din 6 aprilie, ora 10.00 până în 09 aprilie, ora 10.00. Fenomenele vizate sunt: intensificări ale vântului. Conform meteorologilor, în intervalul amintit, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m de 90…100 km/h.

Totodată, meteorologii anunțat că începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și mai ales la altitudini mari.

În Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local 10…15 cm) și va fi viscol. Până în 9 aprilie, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.

De marți (07 aprilie), vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la începutul săptămânii viitoare se va menține rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

Citește mai departe

Trending