RATBV a concediat doi şoferi pe care Poliţia Rutieră i-a depistat luni dimineaţă cu alcolemie de 0,06 mg/l. Din 7 şoferi testaţi de poliţişti luni dimineaţă, doi au fost depistaţi cu alcoolemie, ambii angajaţi ai RATBV, aceştia rămânând fără permis de conducere. Acţiunea poliţiştilor a avut loc la primele ore ale dimineţii, între 6.00 şi 9.00. Imediat după incident, operatorul de transport public a declanşat o cercetare disciplinară şi a luat decizia desfacerii contractului de muncă.
„În urma desfășurării unei cercetări disciplinare ce i-a vizat pe doi angajați RATBV S.A., ce au fost depistați ieri conducând sub influența alcoolului, având fiecare câte o alcoolemie de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, autovehicule de transport public de călători, conducerea RATBV S.A. a luat astăzi decizia desfacerii disciplinare a contractelor individuale de muncă ale celor doi șoferi. Conducerea RATBV transmite faptul că manifestă toleranță zero față de faptele de natură a prejudicia sau a pune în pericol orice categorie de clienți ai societății. De asemenea, în cursul acestei zile au fost dispuse măsuri de creștere a numărului de conducători auto de autobuze și troleibuze ce vor fi testați cu aparate etilotest, prin sondaj, înainte de ieșirea în traseu“, a anunţat conducerea RATBV.
Incidentul vine după ce SC RATBV SA anunţa săptămâna trecută că, de Ziua Naţională a Testării Consumuluide Alcool, o parte dintre angajații RATBV și-au efectuat astăzi o evaluare o nivelului de consum de alcool prin aplicarea chestionarului AUDIT. „Cei care au completat chestionarul AUDIT au primit informații relevante cu privire la demersurile pe care le pot face în situația în care au constatat că au obținut un scor ce-i poziționează într-o zonă de vulnerabilitate din perspectiva consumului de alcool. Astfel, aceștia își pot descărca aplicația «Alcohelp», care îi ajută la monitorizarea consumului personal de alcool sau pot solicita sprijin specializat pe un site specializat, un forum și un număr de telefon «AlcoLine»“, anunţa purtătorul de cuvânt al RATRBV, săptămâna trecută.
Fii primul care comentează