Parapantistul francez, căutat de zeci de poliţişti, jandarmi şi salvamontişti, a fost găsit la o pensiune din localitatea Greşu, judeţul Vrancea. El le-a povestit salvatorilor că s-a prăbuşit şi a mers pe jos, prin pădure, 20 de kilometri, până a ajuns în zona locuită.
Reprezentanţii ISU Covasna au transmis, luni dimineaţa, că parapantistul francez dispărut a fost găsit conştient la o pensiune din localitatea Greşu, Acesta acuza dureri în zona cervicală şi a primit îngrijiri medicale, fiind transportat apoi la UPU Focşani.
Surse din rândul salvatorilor, citate de MEDIAFAX, au declarat că parapantistul, care plecase duminică din Braşov spre Comăneşti, s-a prăbuşit în zona împădurită. El a mers aproape 20 de kilometri prin pădure, până la zona locuită şi acolo a putut lua legătura cu salvatorii. Zeci de pompieri, poliţişti şi jandarmi au căutat, timp de mai multe ore un parapantist francez, care a dispărut, în timpul nopţii de duminică spre luni, în timp ce zbura dinspre Braşov spre zona Comandău.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Covasna a fost alertat duminică la amiază, printr-un apel la 112, că nu se mai ştie nimic despre parapantist. Ultima dată aceste fusese văzut duminică, în jurul orei 15.30, între localităţile Păpăuţi şi Chiuruş.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!

Fii primul care comentează