21 de persoane au ajuns la spital, de la un complex turistic, suspecte de toxiinfecție alimentară

Foto: Arhiva

Echipajele SMURD și ale Ambulanței au intervenit în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică pentru a transporta 12 persoane la spitale, iar alte nouă persoane s-au prezentat singure la unitatea medicală, din cauza unor simptome de toxiinfecție alimentare. 

Persoanele se aflau la un compex turistic din Șercăița, județul Brașov. Având în vedere că umărul de persoane care au avut nevoie de intervenție pentru a fi duși la spital a fost foarte mare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență au solicitat și sprijinul colegilor de la ISU Covasna, pentru a veni cu autospecialele proprii de transport ale persoanelor.

„La fața locului au fost trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Brașov și un echipaj SMURD. Am solicitat autospeciala de transport victime multiple de la ISU Covasna“, a precizat sâmbătă noaptea plt. maj. Luiza Dănilă, purtătorul de cuvând al ISU Brașov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.