Planul de modernizare a corpului vechi al Hotelului Aro: aceeași „volumetrie exterioară”, dar două etaje în plus

Primăria Brașov a emis zilele trecute certificatul de urbanism pentru modernizarea corpului vechi al Hotelului Aro Palace. Potrivit certificatului de urbanism,  aripa veche urmează a fi modificată cu „cu păstrarea volumetriei exterioare”.  
 


 
Printre altele, proiectul prevede amenajarea unei  săli de conferinţe şi bar la etajele 9 – 10, în condițiile în care, acum, sunt 8 etaje. Practic, terasa, pe care era odată piscina va fi reamenajată, astfel că „oficial” nu se vor adăuga două etaje.
 
Totodată, proprietarul hotelului, SC Aro Palace SA, are în plan și  extinderea suprafaţei construite la nivelul etajului 1, prin supraetajarea construcţiilor dinspre str. Sf. Ioan, amenajarea de terase, modernizarea restaurantului din acest corp.  Nu în utimul rând vor fi reamenajate spațiile interioare și va fi reparată fațada. 
 
Reamintim că  proprietarii clădirilor de patrimoniu din Brașov au primit anul trecut notificări de la Primăria Brașov, prin care au fost anunțați că au obligația să repare reabiliteze imobilele a căror fațade sunt într-o stare avansată de degradare. Pe lista proprietarilor care au primit somații este și SC Aro Palace SA, care trebuie să repare aripa veche a hotelului Aro, în caz contrar riscând să plătească supraimpozitul de 500%. 
 


 Corpul vechi al Hotelului Aro a fost construit în anul 1939, după un proiect al lui Horia Creangă, nepotul lui Ion Creangă. Din anul 2012, acest corp de clădire nu mai sunt cazați turiști, după ce a fost declasat de la 4 la 3 stele.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.