Roxana Mînzatu: Primul scenariu de finanțare pentru Spitalul Regional Brașov este parteneriatul public-privat, cu cofinanțare din fonduri europene, în 2021-2027

Scenariul aflat pe prima poziţie pentru finanţarea Spitalului regional Braşov indică parteneriatul public privat, însă partea de cofinanţare publică ar putea fi asigurată din fondurile europene alocate României în exerciţiul următor, 2021 – 2027, susține ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu. 

„Pe exerciţiul actual nu cred, dar pe exerciţiul viitor da – lucrăm împreună, eu lucrez cel puţin îndeaproape cu BERD-ul la ceea ce înseamnă cofinanţarea Spitalului regional Braşov. Undeva în noiembrie 2017, Guvernul a decis prin Memorandum ca, pe lângă cele trei spitale deja identificate, să fie făcute cu cofinanţare europeană – deci pe lângă Iaşi, Craiova şi Cluj – alte cinci spitale regionale ar urma să fie construite în România. Unul dintre ele este la Braşov. Această investiţie nu a fost cuprinsă în zona de finanţare europeană actuală. S-a pornit la drum, s-a făcut un studiu de prefezabilitate de către Primăria Municipiului Braşov, terenul pentru această investiţie l-am adus prin lege adoptată de Parlamentul României de la Institutul Cartofului – 12 hectare“, a amintit ministrul, într-o conferinţă de presă organizată la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Piatra Craiului din Zărneşti.

În prezent, BERD lucrează la studiul de fezabilitate pentru acest proiect, și potrivit Roxanei Mînzatu, scenariul de finanțare prin parteneriat public-privat este prima opțiune pentru realizarea spitalului. 

„Pe prima poziţie ca scenariu de finanţare este PPP – parteneriatul public privat – iar ceea ce discutăm în prezent cu BERD este ca partea de cofinanţare publică să poată fi asigurată din fonduri europene pe intervalul 2021 – 2027, deci pe fondurile europene din exerciţiul următor, ceea ce este perfect posibil. Am discutat şi cu Comisia Europenă încă de când am preluat mandatul despre cum văd ei această implicare a fondurilor europene în proiectele de tip PPP şi este posibil. Şi în exerciţiul actual este posibil, dar proiectul spitalului regional Braşov nu este atât de avansat. Adică a început să lucreze la studiul de fezabilitate. Ceea ce îmi doresc este să avem cofinanţare din bani europeni şi pentru Spitalul regional din Braşov şi pentru spitalele din ţară. Bineînţeles, sunt proiecte în pregătire şi la Constanţa şi în Mureş… Sunt toate cele cinci în diverse etape„, a subliniat Roxana Mînzatu.

Spitalul Regional Braşov va avea 849 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi pentru 31 de specialităţi, precum: neurologie cu unitate de accidente vasculare cerebrale acute, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, chirurgie orală şi maxilo-facială, pneumologie, cardiologie cu unitate de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici, chirurgie toracică, chirurgie cardiovasculară, gastroenterologie, nefrologie, urologie cu transplant renal, chirurgie generală, ortopedie-traumatologie, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, arşi, chirurgie vasculară, dermatovenerologie, medicină internă, endocrinologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, alergologie şi imunologie clinică, hematologie, psihiatrie acută, terapie intensivă, chirurgie pediatrică, pediatrie, terapie intensivă pediatrie, obstetrică-ginecologie, neonatologie, oncologie medicală.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.