Cele două terenuri de tenis de sub Tâmpa, complet reamenajate, puse gratuit la dispoziția copiilor, dar pe bază de rezervare

Din 29 septembrie, copiii și elevii brașoveni vor avea acces gratuit la cele două terenuri de tenis reamenajate de Primăria Brașov pe Aleea de sub Tâmpa. Accesul va fi permis în fiecare zi între orele 10.00-18.00, în baza unei rezervări prealabile, care se poate face, începând de sâmbătă, la numărul de telefon 0732.997.730. De săptămâna viitoare, rezervarea se va face și online.



Cele două terenuri de tenis – unul cu zgură, iar celălalt sintetic, au fost amenajate în ultimele săptămâni, alături de alte terenuri de sport, dintre care două tot sub Tâmpa și două în cartierul Astra, pe srada Soarelui, respectiv pe Bulevardul Ștefan cel Mare. (DETALII AICI).

Terenurile de tenis de sub Tâmpa vor fi gestionate de o asociație cu care Primăria a încheiat un parteneriat. În curând, această asociație va veni și cu un regulament de utilizare a terenurilor.  



„Vor avea acces copiii și elevii, însoțiți de părinți, sau copiii din cluburile și asociațiile sportive împreună cu antrenorii. Vom pune la punct un regulament de acces, dar cu certitudine cluburile nu vor avea la dispoziție mai mult de trei ore din programul zilnic. De asemenea, va fi interzis accesul de pe zgură pe terenul cu iarbă artificială“, a spus Gheorghe Văideanu, reprezentantul asociației.

2 Comentarii

  1. Foarte buna idee, excelenta initiativa! Dar cum ramane cu studentii, respectiv restul brasovenilor dornici sa joace tenis care nu intra in categoria „copii si elevi”? Sau ei nu conteaza, nu sunt importanti? Ati uitat de ei sau îi ignorati intentionat?

Dă-i un răspuns lui Radu Stefan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.