Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” Brașov rămâne în „exil” și după începerea școlii. Firma care reabilitează școala va fi dată în judecată

Începută în luna aprilie a anului trecut, reabilitarea inteligentă a Colegiului Național de Informatică „Grigore Moisil” nu va fi gata până la începerea anului școlar 2019 – 2020, așa cum anunțase Primăria Brașov în vara acestui an. Lucrările sunt făcute de o asociere de firme având ca lider compania spaniolă SC Construcciones Deco SA, însă, luni, viceprimarul Brașovului, Costel Mihai a anunțat că în data de 16 septembrie va înceta contractul. 

„Contractul, unul defectuos din punctul nostru de vedere, va expira în cursul lunii septembrie. Vom căuta un nou constructor, printr-o procedură de urgenţă, astfel încât să finalizăm în cel mai scurt timp lucrările. Cu siguranţă, liceul va fi redeschis anul acesta. De altfel, noi am demarat procedura de achiziţie a mobilierului şi a celorlalte dotări. La Corpul A al  unităţii  mai e nevoie de remedierea unor lucrări realizate anterior. Lucrări mai ample trebuie făcute la Corpul B (corpul nou – n.r.), dar vor fi terminate anul acesta. În 9 septembrie, deschiderea anului şcolar la această unitate de învăţământ nu se va face la sediul de pe Calea Bucureşti ci la fosta şcoală de pe strada Cocorulului, unde liceul a funcţionat şi în anul şcolar 2018 – 2019”, a declarat viceprimarul Costel Mihai. 

Pentru reabilitarea energetică a acestei școli, Primăria Braşov a obţinut o finanţare nerambursabilă prin Programul de Cooperare Româno Elveţian. Acordul de finanțare expiră în 6 septembrie, iar lucrările care vor face după această dată vor fi suportate de la bugetul local. 

„Contractul de lucrări este valabil până la data de 16 septembrie. După ce se va trece de această dată, noi vom executa garanţia de bună execuţie şi vom imputa lucrările defectuoase. Totodată, ne vom îndrepta asupra companiei pentru a recupera banii pe care  nu îi vom mai putea folosi din acordul de finanţare prin Programul de cooperare Elveţiano – Român. Sumele plătite de la bugetul local după data de 6 septembrie 2019, vor face obiectul unei acţiuni în instanţă, solicitarea noastră fiind ca banii să fie plătiţi de constructor”, a anunțat viceprimarul. 

Nici măcar ambasadorii nu l-a convins pe constructor să își facă treaba 

Problemele cu firma spaniolă au făcut chiar și obiectul unor discuție la nivel înalt. Astfel, la începutul lunii august, Excelența Sa, Arthur Mattli, ambasadorul Confederației Elvețiene la București a venit la Brașov, pentru o întâlnire cu edilii brașoveni și o discuție despre investițiile locale finanțate din Fondul de Cooperare Româno-Elvețian. Atunci el  a aflat de această problemă și a promis că va discuta cu omologul său spaniol pentru a determina constructorul să respecte graficul de lucrări. Totodată, în cursul acestui an, Primăria Brașov a notificat constructorul spaniol care lucrează la Colegiul de Informatică „Grigore Moisil“, prin intermediul Ambasadorului Spaniei la București.

Valoare contractului de reabilitare a Colegiului Național de Informatică Brașov este de 4.232.124 lei fără TVA. Proiectul prevede, printre altele, izolarea termică a pereţilor exteriori cu vată bazaltică (peste care se aplică plăţi ceramice), termo-hidroizolarea planşeului, înlocuirea ferestrelor şi uşilor, repararea zidurilor interioare, montarea unui sistem de ventilaţie, refacerea reţelei de curent, a sistemului de iluminat, precum şi reamenajarea grupurilor sanitare.

Spaniolii au lăsat „în conservare” și un corp al Colegiului Național Unirea 

Aceasta nu este singura experiență neplăcută pe care Primăria Brașov a avut-o cu firma spaniolă. Aceeași companie a obținut și contractul de reabilitare Corpului A al Colegiului Național „Unirea” din Brașov, proiect care ar fi trebuit să fie încheiat în luna iulie a acestui an. Constructorul nu a respectat graficul de lucrări,  iar Primăria Braşov a decis să nu mai prelungească contractul, care a expirat în data de 16 iulie 2019. Pentru continuarea reparațiilor capitale la această unitate școlară, municipalitatea brașoveană va lansa o nouă licitație. 

 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.