Bărbat din Țara Făgărașului, amendat după ce a făcut o glumă proastă la adresa polițiștilor. A sunat la 112 și a anunțat că a fost agresat și abandonat pe un teren necunoscut

Un bărbat de 62 de ani din Făgăraș a fost amendat conform legii după ce a sunat la 112 și a oferit informații false polițiștilor.

El apelase la serviciul unic de urgență pentru a semnala faptul că este victima unei agresiuni și că a fost abandonat pe un teren din zona localităților Cobor-Ticuș pe care nu-l cunoașe.

Polițiștii au plecat în căutarea sa și l-au găsit la o stână din zona satului Cobor, unde au constantat că apelul bărbatului nu a fost întemeiat.

„La data de 31 august a.c.,în jurul orei 22,30, un bărbat în vârstă de 62 ani din municipiul Făgăraș, județul Brașov a apelat SNUAU 112, solicitând intervenția polițiștilor, întrucât a fost agresat și abandonat pe un teren extravilan în zona localităților Cobor-Ticuș, neputând preciza puncte de reper sau alte detalii care ar putea indica locul în care se afla. Echipajele de poliție au demarat căutările în zona indicată, tinând legătura cu apelantul prin telefon. Acesta, la un anumit interval de timp, declara o altă locație, astfel încât polițiștii au desfășurat ample activități de căutare pe raza localităților Calbor-Cincșor-Voila, fără a reuși identificarea acestuia. În jurul orei 23,45, bărbatul în cauză nu a mai răspuns la telefon, polițiștii continuând căutările până a doua zi dimineața, când l-au identificat la o stână pe raza comunei Calbor, jud. Brașov. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că apelul bărbatului a fost fals, neîntemeiat, astfel încât acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. 34/2008.”, se arată într-un comunicat al IPJ Brasov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.