Prima ediție a Cupei României la înot va avea loc în octombrie, la Brașov. La start vor fi și înotătorii olimpici ai României

Prima ediție a Cupei României la Natație pentru juniori, tineret și seniori va fi găzduită de Brașov, în perioada 4-6 octombrie, iar la start se vor regăsi inclusiv sportivi care deja și-au atins baremul de calificare la Jocurile Olimpice.

 Președintele Federației Române de Înot din România, Camelia Potec, s-a aflat azi la Brașov pentru o întâlnire cu autoritățile locale, în care s-au discutat ultimele detalii ale evenimentului.



Competiția va fi realizată printr-un parteneriat între Federația Română de Înot și Pentatlon, Primăria Brașov și Clubul Sportiv Municipal, ce va fi aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Local. Competiția din octombrie reprezintă un pas important spre organizarea unor competiții de mai mare anvergură și de nivel internațional, la Brașov, spun edilii. 

„În luna mai, bazinul Olimpic din Brașov a devenit al doilea din țară dotat cu echipamentele de ultimă generație cerute de Federația Internațională pentru organizarea de competiții, astfel că am putut organizat cea de a treia ediție a Campionatul Național de copii 10-11 ani, cea mai mare competiție de înot din România, ca număr de participanți. Acum avem oportunitatea de a organiza prima ediție a Cupei României. Ca și în cazul altor infrastructuri sportive pe care Municipalitatea le deține, încercăm să aducem în Brașov competiții la cel mai înalt nivel, iar un exemplu recent este Campionatul Mondial de Alergare 50 km. Odată cu construirea Sălii Polivalente, Brașovul va poate deveni principala destinație pentru organizarea de competiții pentru majoritatea sporturilor olimpice, ceea ce este și unul dintre obiectivele noastre pentru următorii ani, mai ales că putem asigura tot ceea ce este necesar pentru astfel de evenimente“, a declarat primarul George Scripcaru.



Cupa României la Înot se află la prima ediție și va fi găzduită de Bazinul Olimpic de Înot, de pe bulevardul Gării. Va fi pentru prima dată după 20 de ani când Brașovul găzduiește o competiție de natație pentru seniori.

La competiţie vor participa în jur de 300 de sportivi de la peste 60 de cluburi din ţară, inclusiv seniorii Robert Glinţă şi Daniel Martion, calificaţi deja la Olimpiada de la Tokyo din 2020.

Proiectul de hotărâre privind asocierea dintre Primăria Brașov, Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern în vederea organizării competiției va fi prezentat miercuri dezbaterii Consiliului Local.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.