Ramai la curent!

Politica

Roxana Mînzatu, „omul de legătură” pentru proiectul Spitalului Regional Brașov. Primăria așteaptă ok-ul Ministerului Sănătății pentru unitatea de implementare

Publicat

in

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat zilele trecute, după ce a participat la evenimentul „Dezvoltare zonală prin fonduri europene”, organizat de Ministerul Fondurilor Europene că Roxana Mînzatu ar putea fi „omul de legătură” în proiectul Spitalului Regional Brașov. 



 „Am mai discutat cu doamna ministru situația spitalului regional, pentru că dumneaei are un rol foarte important, fiind principalul om de legătură între administrația locală și Ministerul Sănătății”, a spus George Scripcaru.

Edilul a precizat că în această perioadă așteaptă o adresă oficială de confirmare din partea Ministerului Sănătății, pe care s-a declarat convins că o va primi.

După primirea acestui document, primarul a anunțat că „vom constitui o unitate de implementare formată din reprezentanți ai municipalității, BERD și Ministerului Sănătății pentru derularea și elaborarea studiului de fezabilitate, pe care îl vor realiza consultanții BERD, pe care deja BERD i-a selectat”. 

Reamintim că în cazul Spitalului Clinic Regional de Urgență Brașov ce se va construi în Bartolomeu a fost elaborat un studiu de prefezabilitate, iar în această perioadă BERD așteaptă de la Ministerul Sănătății un document oficial privind zona deservită de viitoarea unitate medicală. 



În ceea ce privește finanțarea proiectului, propunerea BERD, agreată și de Guvernul României este ca unitatea să se construiască prin parteneriat public-privat (PPP). Recent, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, anunțat că în cazul acestei scheme de finanțare are în plan obținerea banilor europeni pentru asigurarea cofinanțării ce revine partenerilor publici. Practic, pentru spitalele regionale construite prin PPP, Ministerul Fondurilor Europene are în plan să preia modelul polonez. 

Cotidian

Brașovul câștigă din parcurile industriale. Consiliul Județean încasează dividende de aproape 870.000 de lei de la Carfil și Metrom

Carfil Industrial Parc și Metrom Industrial Parc, companii aflate în subordinea Consiliului Județean Brașov, au încheiat anul 2025 pe profit și vor aduce aproape 870.000 de lei la bugetul județean sub formă de dividende.

Publicat

in

Cele două societăți comerciale aflate în subordinea Consiliul Județean Brașov, care administrează platforme industriale în județ, au încheiat anul 2025 pe profit, iar administrația județeană urmează să încaseze dividende de aproape 870.000 de lei.

Este vorba despre Metrom Industrial Parc SA și Carfil Industrial Parc SA, două companii care gestionează infrastructura industrială a județului și care au raportat rezultate financiare pozitive pentru anul trecut.

Potrivit documentelor supuse aprobării în ședința de plen a Consiliului Județean din 7 mai, Metrom Industrial Parc SA a înregistrat în 2025 un profit net de 779.730 de lei. Din această sumă, administrației județene îi revine un dividend de 379.869 de lei, reprezentând jumătate din profitul distribuibil.

La rândul său, Carfil Industrial Parc SA a raportat un profit net de peste un milion de lei, respectiv 1.039.987 de lei. Consiliul Județean Brașov va încasa de aici dividende în valoare de 490.086 de lei.

În total, cele două societăți vor aduce la bugetul județean suma de 869.955 de lei, bani care pot fi utilizați pentru investiții sau proiecte administrative.

În paralel, administrația județeană continuă procesul de reorganizare a celor două entități economice. Oficialii CJ Brașov au anunțat deja intenția de fuziune între Carfil și Metrom, măsură care ar urma să reducă cheltuielile administrative și să eficientizeze activitatea economică a celor două parcuri industriale.

Citește mai departe

Politica

Soluția pentru „Guvernul Bolojan 2” vine de la Brașov. Deputatul Gabriel Andronache a găsit argumentele constituționale

Deputatul PNL Brașov Gabriel Andronache susține că Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou premier, invocând decizia CCR din 2020 și argumentând că sunt îndeplinite toate condițiile constituționale pentru formarea unui „Guvern Bolojan 2”.

Publicat

in

Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou Prim-Ministru, susține deputatul de Brașov, Gabriel Andronache. Îl susținerea afirmației sale, parlamentarul liberal vine cu o decizie din 2020 a Curții Constituționale, conform căreia, un premier demis prin moțiune de cenzură poate fi din nou desemnat să formeze guvernul, în anumite condiții.

Deputatul PNL de Brașov, Gabriel Andronache, susține că nu există niciun impediment constituțional pentru ca Ilie Bolojan să fie desemnat din nou pentru funcția de prim-ministru, chiar și după o eventuală demitere prin moțiune de cenzură.

Într-o analiză publicată pe rețelele sociale, parlamentarul brașovean invocă decizia Curtea Constituțională a României din anul 2020, care stabilește clar condițiile în care un premier demis poate reveni în fruntea Executivului.

Potrivit lui Gabriel Andronache, primul criteriu este ca președintele României să nu urmărească provocarea alegerilor anticipate prin nominalizarea aceluiași candidat. Deputatul afirmă că actualul context politic nu indică o asemenea intenție. Al doilea argument invocat ține de formarea unei noi majorități parlamentare. Andronache subliniază că această condiție poate fi îndeplinită deoarece PNL a decis excluderea unei noi coaliții cu PSD, ceea ce ar genera o formulă politică diferită față de cea anterioară moțiunii de cenzură.

În plus, liberalul brașovean amintește și de necesitatea existenței unei „perioade rezonabile de timp” între căderea Guvernului și o nouă desemnare a aceluiași premier, astfel încât Parlamentul să își poată reconsidera poziția politică. Această condiție este pe cale să fie îndeplinită, susține Gabriel Andronache.

Reamintim că Biroul Politic național al PNL a votat ca partidul să nu mai negocieze o nouă alianță cu PSD. În aceste condiții, scenariul unui Guvern Bolojan 2 este una dintre posibilitățile discutate în interiorul PNL.

Citește mai departe

Politica

Președintele USR Brașov îl acuză pe liberalul brașovean Adrian Veștea că „este unul dintre primii care înfige pumnalul în Ilie Bolojan”

Publicat

in

Mesajul lui Adrian Veștea, care, imediat după votarea moțiunii de cenzură a declarat că PNL „trebuie să se reașeze la masa negocierilor cu partidele proeuropene și să identifice soluții pentru a continua guvernarea” l-a deranjat pe președintele USR Brașov, Irineu Darău.

Astfel, liderul USR-iștilor din județul nostru a declarat:

 „Adrian Veștea este unul dintre primii care înfige pumnalul în Ilie Bolojan”.

De asemenea, el a reclamat „monstruasa coaliție PNL-PSD și AUR” de la Brașov și s-a plâns că în județul nostru „s-a vrut mereu izolarea USR, fiindcă reformismul și anticorupția deranjează clanul compromisurilor locale”.

Declarația lui Darău vin în contextul în care, atât la nivel național, cât și la nivel local, USR susține, izolarea politică a PSD și AUR, dar și un parteneriat strategic cu PNL, despre care liderul USR-iștilor, Dominic Fritz, a amintit deja după votul moțiunii de cenzură.

Citește mai departe

Trending