Târg de toamnă în piețele din Brașov. Vor veni producători din Stupini dar și din Vrancea, Buzău sau Târgoviște

De mâine și până duminică (1-6 octombrie), în piețele din municipiu va fi organizat Târgul de Toamnă, la care vor fi prezenți cu marfă de sezon câteva sute de producători. Ca în fiecare an, piețele vor fi decorate tematic, pentru a aduce atmosfera zilei recoltei, spun rerpezentanții Municipalității.



În piețele Astra și Dacia, dar și în Tractorul, Piața Star sau Bartolomeu vor fi prezenți producători pe care Direcția Administrare Piețe i-a contactat din timp, pentru a-i invita la târg și pentru a se asigura că vor avea un stoc suficient de marfă.

„Vor veni producători cu struguri din Vrancea, Buzău și Valea Călugărească, cei din Stupini, cu rădăcinoase și verdețuri, cei din Târgoviște cu gogoșari, ardei, roșii, conopidă, gogonele etc. Pentru producătorii mai importanți, mai ales cei din asociațiile din Târgoviște și Stupini, cu care avem protocol de colaborare de mai mult timp, am pus la dispoziție în mod gratuit locuri în piețele Astra și Dacia, pentru expoziții cu vânzare. Am dorit să existe multă marfă, pentru că o cantitate mare de marfă se reflectă într-un preț mai scăzut, iar expozanții și producătorii cu potențial au interesul să își vândă marfa, nu să țină prețuri mari“, a explicat Cristian Vasile, directorul Direcție de Administrare Piețe Brașov.



Gradul de ocupare al piețelor este estimat la 99%-100% în Astra și Dacia, între 75 și 85% în Tractorul și în jur de 60% la Star și în Bartolomeu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.