Festivalul Sport Montan, în weekend, la Săcele. 9 probe în Piatra Mare și Bunloc

Mâine începe la Săcele cea de a III-a ediție a Festivalului Sport Montan, care va avea loc în masivul Piatra Mare și muntele Bunloc. Festivalul, care se întinde pe tot weekend-ul, și-a propus să aducă împreună pasionații de munte și de sporturi montane.



În cadrul evenimentului vor exista nouă probe sportive: Piatra Mare Mountain Running (alergare montană 30 km), Bunloc Trail Running (alergare montană 15 km), Cursa Populară (alergare montană 8 km), Bunloc Vertical Race (alergară montană – vertical 3,5 km), MTB (20 km), Parapantă, Orientare în alergare, Cursa Copiilor și, pentru prima dată în festival, Cursa Persoanelor cu Dizabilități.

În acest an, la Festivalul Sport Montan de la Săcele vor participa peste 700 de alergători montani, bikeri și parapantiști, iar mulți dintre ei s-au înscris la două sau chiar trei probe. De asemenea, peste 150 de copii s-au înscris în Cursa copiilor, care va avea loc pe muntele Bunloc. Acestora li se adaugă 30 de persoane care vor participa la cursa destinată celor cu dizabilități, în centrul municipiului Săcele.



Celor două curse sportive li se adaugă, la Festivalul Sport Montan, patru workshopuri ce vor fi susținute de sportivi de top:

  • alergare montană, coordonar de Silviu Bălan;
  • MTB, coordonat de Ciprian Sprânceană;
  • Orientare, coordonator Anca Stupu;
  • parapantă, coordonator Francisco Savu.



Festivalul Sport Montan este organizat de Asociația Sport Montan Săcele împreună cu Alpin Film Festival, CS Babarunca Săcele și Asociația Skydreamers, iar ca parteneri Primăria Municipiului Săcele, Salvamont Săcele, Poliția Română, Jandarmeria Română.

Programul festivalului:

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.