Ramai la curent!

Cotidian

KFC, anchetă internă după ce Protecția Consumatorului a descoperit bacterii coliforme, enterococi intestinali și Clostridium în gheața pentru băuturi

Publicat

in

Inspectorii de la protecţia Consumatorilor au descoperit bacteria Clostridium, bacterii coliforme şi enterococi intestinali în gheaţa produsă de KFC iar utilizarea aparatelor de producere a gheţii în care s-au descoperit bacteriile a fost interzisă, a declarat marţi directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.



Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a prezentat un film realizat în timpul unuia din controalele la KFC, în care era prezentată procedura prin care un pahar în care era introdusă gheaţa descoperită ulterior ca având bacterii era umplut cu Coca-Cola dintr-un dozator al KFC.

Una din locaţiile KFC în care gheaţa testată a ieşit pozitivă la testul pentru bacterii a fost cea din Vitan, a precizat Paul Anghel.



„La mall-ul din Vitan am prelevat gheaţă, am trimis-o la un laborator pentru a o verifica şi am determinat anumite valori. N-aş vrea să mă refer la numărul total de germeni, care a fost iarăşi destul de mare şi a fost depăşit, pentru că pot fi unităţi de focar patogene sau nepatogene, dar am găsit, la două probe, bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Am gândit să limităm răspândirea acestei gheţi cu probleme, respectiva maşină de gheaţă a fost sigilată, operatorului economic KFC i-a fost adus la cunoştinţă că aceste analize au fost făcute şi că au fost depistate bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Analizele au fost repetate, este un laborator din Bucureşti acreditat şi autorizat RENAR, care a primit de la noi probe de la mai multe unităţi din Bucureşti, în 5 dintre cele 7 unităţi verificate s-au găsit în continuare aceste probleme – bacterii coliforme, enterococi, Clostridium – lucruri care după părerea noastră sunt de neacceptat, motiv pentru care se vor încheia documente prin care li se vor opri acele maşini de gheaţă, astfel încât să nu se mai propage povestea cu infectarea mai departe. Vom alerta şi Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de astăzi (marţi, n.r.), ca să verifice exact care sunt problemele acolo. De asemenea s-a luat decizia opririi temporare a furnizării cu gheaţă pentru băuturile carbogazoase. Povestea a plecat de la determinarea unei cantităţi de gheaţă mult superioare unui băuturi carbogazoase“, a explicat Paul Anghel.



Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat şi gheaţa de la mai multe locaţii ale Mc’Donalds, dar analizele realizate aici nu au dovedit nereguli ale calităţii gheţii acestui operator, a adăugat directorul general al ANPC.

KFC le cere scuze clienților

„În decursul zilei de astăzi, 22.10.2019, am luat la cunoştinţă, din spaţiul public, de rezultatele buletinelor de analiză apărute ca urmare a controlului efectuat de ANPC în restaurantele KFC. Dorim să precizăm încă de la început că avem proceduri stricte de management şi gestionare a gheţii, incluzând inspecţii zilnice, săptămânale şi curăţări periodice ale maşinilor de gheaţă. În plus, realizăm teste independente frecvente ale gheţii în toate restaurantele noastre. Cu privire la rezultate prezentate de ANPC în spaţiul public, dorim să comunicăm că ne asumăm întreaga responsabilitate şi le cerem scuze clienţilor noştri pentru neplăcerile care ar fi putut să apară. În acest moment, am demarat o investigaţie internă pentru a determina cauzele care au condus la această situaţie ce ne-a surprins în mod neplăcut. Astfel, vă informăm că am decis oprirea tuturor maşinilor de gheaţă din toate restaurantele KFC din ţară până la finalizarea verificărilor interne”, se arată într-un comunicat de presă remis de KFC România.



KFC România dă asigurări că va aplica măsuri stricte pentru a combate şi a preveni astfel de situaţii în viitor.

„Pentru siguranţa consumatorilor, ne luăm angajamentul că vom aplica măsuri stricte pentru a combate şi a preveni astfel de situaţii în viitor. Dorim să precizăm că, în cadrul restaurantelor KFC, există deja proceduri de bună practică bazate pe principiile HACCP ce presupun un sistem riguros de analiză a riscurilor în punctele critice de control pe toate etapele lanţului alimentar. Avem un sistem de evaluare periodică la nivel de produse, furnizori şi procese pentru a ne asigura că toate standardele de calitate impuse prin lege sunt respectate“, precizează compania.

Cotidian

Mâncare la jumătate de preț, înainte de Paște, în Brașov. Un lanț local de restaurante anunță reduceri de 50% întu-una dintre zilele de weekend

Publicat

in

Pe fondul scumpirilor dinaintea Paștelui, un lanț local de restaurante din Brașov anunță o campanie de reduceri de 50% la toate preparatele culinare, valabilă sâmbătă, 11 aprilie, în toate cele cinci locații din oraș.

Oferta vine într-o perioadă în care multe familii își fac cu atenție calculele pentru masa de sărbătoare, după creșteri de preț la alimentele de bază folosite de Paște, de la ouă și carne până la legume, lactate și produse de patiserie.

„Știm cu toții că Paștele acesta vine cu prețuri mari. Ouăle, untul, carnea, legumele, totul costă mai mult decât anul trecut. Și când vrei să pui o masă frumoasă pentru cei dragi, simți diferența în buzunar. 

La Haplea pregătim zilnic mâncare cu grijă, după rețete tradiționale, cu ingrediente proaspete. Sâmbăta dinaintea Paștilor, când mulți dintre voi vă pregătiți deja masa acasă, am vrut să facem ceva care să conteze cu adevărat. 

Și nu vorbim doar despre preț, ne gândim la faptul că fiecare familie merită să aibă masă îmbelșugată de Paște, că tradiția aceasta frumoasă a mesei de sărbătoare ar trebui să fie accesibilă tuturor. 

Motiv pentru care am zis să ajutăm cum putem. Avem bucătăria pregătită, avem echipa, avem mâncarea gătită cu drag. În ajunul Paștelui, toate preparatele Haplea costă cu jumătate mai puțin”, spun reprezentanții lanțului de restaurante. 

Reducerea va fi valabilă timp de patru ore

Potrivit anunțului făcut de Haplea, campania va avea loc sâmbătă, 11 aprilie, în intervalul 11:30 – 16:00, iar toate preparatele culinare vor fi vândute la jumătate de preț.

Promoția se aplică la: ciorbe, feluri principale, aperitive, deserturi. Băuturile nu sunt incluse în campanie și vor rămâne la prețul standard.

În ce locații se aplică oferta

Reducerea va fi disponibilă în toate cele cinci locații Haplea din Brașov:

  • Magnolia Shopping Center
  • Pietonală Coresi (Zaharia Stancu 6E)
  • strada Michael Weiss 23
  • bulevardul Iuliu Maniu 68
  • Eliana Mall

Campania vine într-un moment în care tot mai multe afaceri locale încearcă să profite de una dintre cele mai intense perioade de consum din an, dar și să răspundă realității comerciale din ultima vreme care ne arată că Paștele costă pentru mulți brașoveni, mult mai mult decât în aniianteriori, iar scumpirile sunt resimțite greu în buzunar.

Pe de altă parte însă, reprezentanții Haplea spun că promoția de sâmbătă face parte dintr-o strategie pe termen lung, de reducere a risipei alimentare. Restaurantul derulează deja zilnic campania „Haplea Hour”, în fiecare seară, între 20:00 și 20:45, când preparatele disponibile sunt vândute tot la 50% reducere.

Citește mai departe

Cotidian

Cetatea Făgăraș și Castelul Bran intră în lupta pentru „Destinația Anului”, ca „sanctuare ale istoriei”. Se bat cu Enisala, Bánffy, Cetatea Sighișoara, Cetatea de Scaun și alte monumente de patrimoniu din țară

Publicat

in

Unul dintre cele mai importante monumente istorice din județul Brașov, Cetatea Făgăraș, a ajuns în finala competiției naționale „Destinația Anului 2026”, la categoria „Sanctuare ale istoriei”, unde concurează cu unele dintre cele mai cunoscute obiective de patrimoniu din țară.

În finală a ajuns, și un alt monument istoric din județul Brașov, Castelul Bran.

Concurența va fi însă una acerbă, având în vedere că în finală au ajuns mai multe destinații turistice, văzute de vizitatori sau de propriii localnici ca „sanctuare ale istoriei”: Cetatea Enisala (Tulcea), Castelul Bánffy din Bonțida (Cluj); Rezervația naturală Orheiul Vechi, satul Butuceni – com. Trebujeni din Republica Moldova, Mânăstirile cu fortificații ale Municipiului Iași; Biserica Evanghelică din Alma Vii, Sibiu; Ulpia Traiana, Hunedoara; Cetatea de Scaun a Sucevei; Monumentul Tropaeum Traiani (Adamclisi), Constanța; Castelul Mocioni (Foeni), Timiș; Castelul Peleș, Sinaia, Prahova; Cetatea de Scaun a Sucevei; Cetatea Oradea, Bihor; Cetatea Alba Iulia, Alba; Cetatea Sighișoarei, Mureș;

Competiția „Destinația Anului”, care aduce în prim-plan cele mai importante destinații istorice și turistice din România se află acum în faza finală, în care voturile venite din partea publicului contează pentru stabilirea ierarhiei finale. Brașovenii interesați să susțină una dintre aceste destinații o pot face AICI.

Citește mai departe

Cotidian

Când mai poți face cumpărăturile de Paște în Brașov. Program special la AFI, Coresi, Carrefour, Auchan și cinematografe

Publicat

in

Brașovenii care lasă cumpărăturile pe ultima sută de metri trebuie să țină cont că marile centre comerciale din oraș vor avea program redus în ajunul Paștelui, iar în prima zi de sărbătoare cele mai multe spații comerciale vor fi închise. Mallurile, hipermarketurile și cinematografele din AFI Brașov și Coresi Shopping Resort revin la program normal în a doua zi de Paște.

Pentru cei care mai au de cumpărat produse pentru masa de Paște, cadouri sau vor să își facă planuri pentru ieșirile din weekend, sâmbăta dinaintea Paștelui va fi ultima zi cu acces limitat la magazine, în timp ce duminică, de Paște, majoritatea spațiilor comerciale vor fi închise.

AFI Brașov: program redus sâmbătă, închis de Paște

La AFI Brașov, centrul comercial va fi deschis sâmbătă, 11 aprilie, între orele 10:00 și 19:00, va fi închis duminică, 12 aprilie, iar luni, 13 aprilie, va reveni la programul normal, între 10:00 și 22:00.

Și Carrefour din AFI își modifică programul în perioada premergătoare Paștelui. Hipermarketul va funcționa sâmbătă, 11 aprilie, între 07:00 și 19:00, va fi închis în ziua de Paște, iar luni va reveni la programul obișnuit.

Pentru cei care își planifică și o ieșire la film, Cinema City din AFI va funcționa sâmbătă până la ora 18:00, duminică se va deschide de la ora 13:00, iar luni de la ora 10:00.

Coresi: magazinele se închid mai devreme în ajunul Paștelui

Și Coresi Shopping Resort va avea program special în perioada Paștelui. Centrul comercial va fi deschis vineri, 10 aprilie, între 10:00 și 22:00, sâmbătă, 11 aprilie, între 10:00 și 18:00, va fi închis duminică, iar luni, 13 aprilie, va reveni la programul normal.

La Auchan Coresi, programul se modifică astfel încât ultima zi pentru cumpărăturile de Paște va fi sâmbătă, 11 aprilie, când magazinul va fi deschis doar până la 18:00. Duminică va fi închis, iar luni va redeschide.

În ceea ce privește ieșirile din zilele de sărbătoare, Cinema One Laserplex din Coresi va fi deschis și în ziua de Paște, însă cu program redus, între 14:00 și 22:00.

Sâmbătă este ultima zi în care se pot face cumpărături la marile centre comerciale

Practic, pentru cei care nu vor să se trezească în fața ușilor închise, sâmbăta dinaintea Paștelui este ultima zi în care se mai pot face cumpărături în marile centre comerciale, însă cu un interval mai scurt decât de obicei.

În schimb, pentru cei care vor să iasă din casă în prima sau a doua zi de Paște, cinematografele vor rămâne printre puținele opțiuni deschise parțial sau integral.

PROGRAMUL DE PAȘTE LA MARILE CENTRE COMERCIALE

AFI Brașov

  • 11 aprilie: 10:00 – 19:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: 10:00 – 22:00

Carrefour AFI

  • 11 aprilie: 07:00 – 19:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: Program normal

Cinema City AFI

  • 11 aprilie: până la 18:00
  • 12 aprilie: de la 13:00
  • 13 aprilie: de la 10:00

Coresi Shopping Resort

  • 10 aprilie: 10:00 – 22:00
  • 11 aprilie: 10:00 – 18:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: 10:00 – 22:00

Auchan Coresi

  • 10 aprilie: 07:00 – 23:00
  • 11 aprilie: 07:00 – 18:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: 10:00 – 22:00

Cinema One Laserplex

  • 10 aprilie: 10:00 – 00:00
  • 11 aprilie: 10:00 – 18:00
  • 12 aprilie: 14:00 – 22:00
  • 13 aprilie: 10:00 – 00:00

Citește mai departe

Trending