Pacienți și salvatori sunt în pericol la Brașov, la doua dintre clădirile Spitalului Județean ambulanțierii fiind obligați să coboare targa pe șosea, să se strecoare printre maşini și pietoni, pentru a ajunge cu pacientul la camera de gardă. De ani de zile, intrarea specială pentru salvări este doar o promisiune, arată Digi24, într-un reportaj.
La pavilionul Astra, ambulanțierii sunt obligați să oprească pe banda de încadrare din strada secundară în bulevardul principal, intens circulat. În acest fel, pacienţii ajung de pe carosabil, pe trotuar şi abia apoi în clădirea spitalului.
Situația este la fel și la pavilionul Tractorul.
„Există situaţiile în care suntem solicitaţi pentru stop cardio-respirator în spitale, este o urgenţă maximă, iar noi, când ajungem acolo, nu avem spaţiu unde să putem staţiona ambulanţa, pentru a putea participa la resuscitare. Au fost cazuri în care inclusiv maşinile de Ambulanţă au fost avariate de participanţii la trafic, neavând un spaţiu special amenajat, destinat ambulanţelor”, spune dr. Steluța Coțiu, director medical la Ambulanța Brașov, citată de Digi24.
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Călin Cobelschi, contactat de Digi24, nu a avut de spus prea multe:
„Păi nu e normal, acuma v-am spus, putem discuta altădată?“.
Fii primul care comentează