Braşovul, bănuit că „plimbă urşii” în judeţul Mureş

Preşedintele executiv al PMP, senatorul de Mureş Marius Paşcan, a solicitat primului ministru şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să intervină în cazul înmulţirii excesive a urşilor de pe raza judeţului Mureş, unde aceştia produc mari pagube materiale şi unde au ucis deja doi oameni. Ba mai mult, senatorul de mureş acuză autorităţile braşovene că ar încerca să rezolve problema urşilor ducându-i în judeţul vecin, iar asta „pe ascuns”. Ceea ce spune politicianul din Mureş că ar face braşovenii este o faptă gravă, pentru că urşii nu pot fi mutaţi din loc în loc fără un ordin de relocare, semnat de Ministerul Mediului.



„Ursul este prădătorul suprem al pădurilor din România, iar prin înmulţirea sa necontrolată, excesivă, decimează prin dezechilibrul creat toate celelalte specii de animale care populează pădurile. Susţin surse autorizate, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că urşi din Braşov şi din alte judeţe învecinate au fost transportaţi şi relocaţi pe ascuns în judeţul Mureş, aceasta fiind, de fapt, cauza situaţiei dramatice actuale”, se arată într-un comunicat de presă al senatorului Marius Paşcan.

De asemenea, acesta i-a solicitat premierului Ludovic Orban, dar şi şi ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, ca, în regim de urgenţă, să promoveze „reglementările legale necesare pentru a asigura elementar respectarea prevederilor Constituţiei României, care stipulează că ‘dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate’, iar ‘libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile’. Viaţa unui urs sau a oricărui alt animal sălbatic nu poate fi mai presus de dreptul la viaţă al unui om”.



Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu Braşov şi ai Regiei Publice Locale a Pădurilor Braşov susţin susţin că afirmaţiile senatorului PMP de Mureş nu au nici o bază reală, mai ales că anul acesta nu s-a relocat nici un urs.

„Am un teanc de solicitări de relocare sau recoltare a unor urşi din judeţul Braşov, dar nu au fost aprobate, pentru că nu avea cine să le semneze la Ministerul Mediului”, a declarat şeful Gărzii Naţionale de Mediu Braşov, Mircea Paraschiv.

Pe de altă parte, directorul Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu, a declarat că anul acesta Ministerul Mediului a aprobat relocarea unui singur urs. Acesta ar fi trebuit să fie mutat din fondul cinegetic administrat de regia braşoveană într-unul din judeţul Vâlcea.



„Administratorii fondului cinegetic din judeţul Vâlcea nu au aprobat relocarea, astfel că ursul nu a mai fost mutat”, a declarat Dan Olteanu.

Pe de altă parte, şeful Gărzii de Mediu Braşov susţine că nimeni nu ar risca să plimbe urşii dintre un județ în altul, așa cum sugereaza paralemtarul PMP, fără a avea toate autorizaţiile. „Transportul unui urs se poate face numai cu ordinul de relocare semnat de minister. În caz contrar este faptă penală”, a explicat Paraschiv.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.