Ramai la curent!

Cotidian

Cu 10 zile înainte de alegerile prezidențiale, 62 de secții de vot din județul Brașov sunt total inaccesibile persoanelor cu dizabilități

Publicat

in

62 de secții de votare din județul Brașov sunt total inaccesibile persoanelor cu dizabilitați sau mobilitate redusă. Deputatul USR Brașov, Tudor Benga, atrage atenția autorităților publice din județul Brașov că, potrivit legii, au obligația de a asigura accesul la secțiile de votare pentru toate persoanele, inclusiv a celor cu dizabilități sau a celor cu mobilitate redusă – categorie în care sunt incluși vârstnicii şi femeile gravide.



Luarea sa de poziție vine după mai multe sesizări ale unor cetățeni din județul Brașov, în urma situației de la votul pentru europarlamentare.

Deputatul USR Brașov, Tudor Benga: „Conform Legii nr. 448 din 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, toate instituțiile publice au obligația să asigure accesul neîngrădit pentru persoanele care prezintă dizabilități de natură să le îngreuneze deplasarea. În acest sens, instituțiile publice trebuie să ia o serie de măsuri și să execute lucrări de adaptare a mediului fizic, precum și a mediului informațional și comunicațional, conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esențial de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor persoanelor cu handicap în societate. Votanții din circumscripția electorală Brașov mi-au sesizat faptul că există un număr consistent de secții de votare în județ care nu sunt dotate cu rampe de acces pentru persoanele cu handicap, împiedicând astfel exercitarea dreptului de a vota pentru acele persoane”.



Pentru a vedea care este amploarea acestei probleme în județ, deputatul Tudor Benga a solicitat informații oficiale de la mai multe instituții, printre care Primăria Brașov, Prefectura Brașov, Autoritatea Electorală Permanentă sau Avocatul Poporului. De altfel, Avocatul Poporului va analiza situația de la Brașov și va acționa în consecință.

Conform datelor obținute până în prezent, dintr-un total de 455 de secții de votare din județul Brașov, 62 (adică 13,62%) sunt total inaccesibile persoanelor cu mobilitate redusă.



Ce răspunsuri au transmis instituțiile chestionate?

* Instituția Prefectului județului Brașov: 

Am solicitat Prefecturii Brașov date despre numărul de secții de votare fără acces pentru persoane cu handicap, însă mi s-a comunicat faptul că această instituție nu deține astfel de date, deși Prefectul ar fi avut competența legală să adreseze această problemă”, a declarat deputatul USR Brașov.

* Primăria municipiului Brașov:

„Din răspunsul obținut de la Primăria Brașov, reiese că există 7 secții de votare care nu asigură accesul pentru persoane cu dizabilități, iar alte de 39 secții de votare sunt amenajate la etajul unor clădiri unde există rampe de acces în imobil, dar nu și la etaj. Conform atribuțiilor legale, primarul este răspunzător pentru organizarea și desfășurarea alegerilor în localitatea în care este ales, de stabilirea și dotarea secțiilor de vot, precum și de accesibilizarea acestora pentru persoanele cu dizabilități”.

În municipiul Brașov, sunt amenajate 182 de secții de votare, astfel că, din datele oferite de Primăria Municipiului Brașov, rezultă că 21,42% dintre ele sunt inaccesibile persoanelor cu dizabilități.



* Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat, pe 14 aprilie 2019, tuturor primăriilor din județul Brașov, situația respectării prevederilor legale privind asigurarea dreptului la vot pentru persoanele cu diabilități sau cu mobilitate redusă.

Conform datelor transmise de AEP către USR, în județul Brașov sunt 62 de secții în care persoanele cu deficiențe motorii nu au acces, 18 dintre ele fiind amenajate la etaj, una la demisol, iar alte 43 la parterul unor clădiri care nu sunt prevăzute cu rampe de acces. Tot AEP a menționat, în răspunsul transmis deputatului USR Tudor Benga, că în Zărnești ar fi 16 secții de votare cu probleme de acces, la Voila – 5, Făgăraș – 3, Rupea – 3 (dintre care două la etaj și una la parterul unui imobil fără rampă de acces), Viștea – 3, Recea – 3, Hălchiu – 2, Cincu – 2, Codlea, Cristian, Șinca Nouă – câte una.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Noi reguli de circulație în zona AFI – Nicolae Titulescu din Brașov. Pe mai multe străzi se va circula în sens unic

Publicat

in

Comisia de circulație a municipiului Brașov a avizat în ședința de joi resistematizarea circulației rutiere pe strada Nicolae Titulescu și a zonei AFI – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier.

Reglementările vizează instituirea unor sensuri unice, mutarea unor treceri pentru pietoni, instituirea unor măsuri de calmare a traficului, delimitarea spațiilor de siguranță sau montarea uno garduri pentru pietoni.

După aplicarea acestor măsuri se va reface asfaltul în zonele în care este necesar, vor fi refăcute și completate marcajele rutiere aferente trecerilor pentru pietoni. Totodată, zona trecerilor pentru pietoni va fi iluminată supăliemntar, iluminat suplimentar, cu sistem cu lumină asimetrică, pentru creșterea contrastului între zona de traversare și suprafața carosabilă. De asemenea, vor fi realizate lucrări la trotuarele aferente străzii Nicolae Titulescu, străzii Dealul Melcilor, străzii Serii și străzii Dimineții, în vederea asigurării deplasării pietonilor în condiții de siguranță.

Măsurile aprobate de Comisia de circulație pentru zona AFI – 15 Noiembrie – Nicolae Titulescu – Calea București:

– Instituirea circulației în sens unic pe strada Păltiniș, din direcția străzii Nicolae Titulescu către Bulevardul 15 Noiembrie;

– Reglementarea circulației pe strada Roșiorilor, cu instituirea obligației de viraj la dreapta la ieșirea din strada Roșiorilor în strada Nicolae Titulescu;

– Reglementarea circulației pe strada Petru Rareș, inclusiv prin inversarea sensului de circulație pe segmentul al doilea, dinspre Bulevardul 15 Noiembrie către strada Nicolae Titulescu;

– Aplicarea marcajului axial continuu în intersecția străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor, pentru eliminarea manevrelor care pot genera conflicte de circulație;

– Eliminarea și marcarea corespunzătoare a spațiilor interzise staționării și parcării, precum și delimitarea cu stâlpișori a zonei de siguranță din proximitatea intersecției străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor;

– Instalarea de limitatoare de viteză înaintea trecerilor pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, pe ambele direcții de circulație, cu semnalizare verticală aferentă prin indicatoare de presemnalizare trecere pentru pietoni și indicatoare de limitare a vitezei la 30 km/h;

– Extinderea trotuarului în zona trecerii pentru pietoni din dreptul sediului Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin reconfigurarea spațiului existent între marginea trotuarului și partea carosabilă;

– Montarea de garduri metalice pentru restricționarea traversării neregulamentare, la limita trotuarului cu partea carosabilă, în vederea canalizării pietonilor către marcajul transversal destinat traversării;

– Relocarea trecerii pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, din zona intersecției cu strada Castanilor, către AFI Mall Brașov, pentru asigurarea vizibilității și a spațiului necesar opririi vehiculelor;

–  Relocarea trecerii pentru pietoni de pe insula mediană din dreptul AFI Mall Brașov, prin deplasarea acesteia către Centru, cu desființarea ultimelor două locuri de parcare de pe partea dreaptă a străzii Nicolae Titulescu înainte de intrarea în sensul giratoriu și cu relocarea denivelării pentru limitarea vitezei;

– Reamplasarea trecerii pentru pietoni de pe strada Dimineții, din colțul intersecției cu strada Nicolae Titulescu, către strada Cezar Bolliac, pentru asigurarea spațiului minim de stocare a vehiculelor.

Citește mai departe

Cotidian

Nemulțumire la Hălchiu. Peste 600 de locuitori cer interzicerea traficului greu de tranzit pe drumul județean care trece prin localitate

Publicat

in

Proiectul „Ocolitoarei mari” a municipiului Brașov implementat de Consiliul Județean Brașov a stârnit nemulțumirea unor locuitori din Hălchiu. Prin acest proiect, Consiliul Județean Brașov va moderniza o rețea de drumuri județene care vor putea fi folosite pentru ocolirea municipiului Brașov. Însă, problema ridicată de locuitorii din Hălchiu este drumul trece prin localitate și, după ce va fi utilizat de mai multe vehicule grele decât în prezent, problemele existente deja se vor agrava.

De altfel, în timpul dezbaterii publice a bugetului județului Brașov, un locuitori din Hălchiu a anunțat că a depus la Registratura Consiliului Județean Brașov o petiție semnată de 603 persoane, prin care sunt solcitate mai multe măsuri.

Camioane grele la 1,2 metri de case

„Sunt case aflate la 1,2 – 1,5 metri de drum, iar programul de acordare a permiselor de liberă trecere (contra cost – n.red) nu rezolvă problema. Trebuie să ne gândim la oameni, nu doar la transportatori”, a declarat cetățeanul.

El a precizat că, prin această petiție, sunt propuse mai multe măsuri, inclusiv includerea în proiectul de modernizare a unor lucrări suplimentare, pentru realizarea cărora să fie prevăzute sume în bugetul Consiliului Județean pe anul 2026.

Ce au propus locuitorii:

– Interzicerea traficului greu, de tranzit;

– Permisele de Liberă Trecere să fe acordate doar pentru riverani (cu un număr limitat de permise gratuite) și pentru vehiculele care descarcă sau încarcă în Hălchiu;

– Amenajarea unor treceri de pietoni inteligente (cu semafoare care trec pe roșu când este depășită viteza legală) cu iluminare suplimentară;

– Realizarea unei variante ocolitoare, astfel încât vehiculele grele să nu mai treacă prin sat.

De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a a declarat că propunerile vor fi analizate.

Proiectul „Ocolitoarei mari” prevede modernizarea a cinci tronsoane din drumurile judeţene DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A, şi DJ 112B, a căror lungime totală este de 53,129 km. Această rețea de drumuri tranzitează 11 localități, respectiv Teliu, Budila, Tărlungeni, Săcele, Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, Râşnov Cristian.

Valoarea totală a proiectului est estimată la 268.562.183 lei, fără TVA, iar în acest an ar putea începe lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salariile „la vedere” devin noua regulă pe piața muncii. Aproape jumătate dintre joburile din România afișează deja venitul oferit

Aproape 45% dintre joburile publicate în România afișează deja salariul oferit, cu o lună înainte ca transparența salarială să devină obligatorie prin legislația europeană. Cele mai transparente sunt joburile entry-level, în timp ce pozițiile de management rămân aproape complet opace.

Publicat

in

Cu doar o lună înainte ca obligația afișării salariului în anunțurile de angajare să intre în legislația românească, aproape jumătate dintre joburile publicate online includ deja informații despre venit.

Datele publicate de eJobs România arată că aproximativ 8.000 de locuri de muncă active pe platformă au salariul afișat, adică 45% din totalul anunțurilor disponibile. Procentul este cu aproape 10% mai mare față de ultimele luni și marchează cea mai mare creștere a nivelului de transparență salarială din ultimii ani. După o perioadă de stagnare la aproximativ 35%, angajatorii au început să publice tot mai des salariile oferite, pe fondul pregătirilor pentru transpunerea directivei europene privind transparența salarială, care va deveni obligatorie și în România din luna iunie.

Cele mai deschise domenii în privința salariilor sunt retailul, serviciile, turismul, industria alimentară, transporturile, logistica și call-center-ele. La polul opus se află industriile în care salariile continuă să fie negociate mai discret: energie, IT, telecom, automotive și sănătate.

Joburile entry-level sunt cele mai transparente

Diferențele sunt și mai evidente atunci când vine vorba despre experiența candidaților. Joburile entry-level sunt cele mai transparente, 35,5% dintre anunțuri afișând salariul oferit. Pentru pozițiile care nu cer experiență, procentul este de 23%.

În schimb, pe măsură ce crește nivelul de senioritate, transparența scade drastic. Doar 18,6% dintre joburile mid-level afișează salariul, în timp ce la pozițiile senior procentul coboară la 6,4%. În cazul managerilor, doar 0,5% dintre anunțuri includ venitul oferit.

Reprezentanții platformei explică diferențele prin faptul că joburile entry-level au grile salariale mai apropiate între companii, în timp ce pentru specialiști și manageri apar variații importante în funcție de industrie, experiență și strategia fiecărui angajator.

Anunțurile cu salariul „la vedere” atrag mai multe aplicații

Potrivit eJobs, anunțurile care includ salariul generează cu până la 40% mai multe aplicări decât cele fără informații despre venit, semn că transparența salarială devine un criteriu decisiv pentru candidați.

Fenomenul este vizibil și în cazul joburilor externe. Aproape 10% dintre anunțurile publicate în prezent sunt pentru locuri de muncă din afara țării, iar tot mai mulți angajatori aleg să afișeze direct salariul pentru a atrage rapid candidați.

În acest moment, peste 18.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro, iar alte aproximativ 5.000 pe platforma iajob.ro, destinată candidaților care vor să se angajeze rapid, fără CV și fără proceduri complicate de recrutare.

Citește mai departe

Trending