Universitatea Transilvania are propria aplicaţie de telefon, care îi ajută pe studenţii nou-veniţi şi nu numai pe ei, să afle imediat informaţii despre orar, programarea examenelor, note, unde se află anumite săli de curs, din diferite corpuri şi chiar meniul zilnic de la cantina studenţească, regulamente din universitate şi noutăţi de la secţiunea ştiri şi evenimente de pe site-ul oficial.
În această lună au fost finalizate proiectele pe care instituţia academică din Braşov le-a finanţat prin programul intern de granturi „Noi dezvoltăm universitatea“, iar acesta a fost unul dintre cele propuse de studenţi şi susţinute de universitatea. „Avem un program prin care încecăm să îi atragem cât mai mult pe studenţi, să se implice în viaţa universităţii şi să ajute la dezvoltarea ei. Este o competiţie destinată exclusiv studenţilor noştri de la ciclurile de licenţă şi masterat zi şi care au ca obiectiv principal îmbunătăţirea unor procese şi activităţi din universitate“, a declarat rectorul Ioan Vasile Abrudan.
Singura universitatea din România, cu o aplicaţie pentru informarea studenţilor
Unul dintre proiectele care au câştigat această competiţie şi implicit finanţarea din partea universităţii a fost propus de Liviu Gabriel Roman, George Andrei Nicolescu şi David Constantin şi constă în realizarea unei aplicaţii care să ofere informaţii despre orar, programarea examenelor, note sau regulamente ale universităţii. Potrivit prorectorului Daniel Munteanu, aplicaţia Student@UnitBv este disponibilă deja spre descărcare pentru sistemele Android şi în curând va fi disponibilă şi pentru sistemele IOS. În curând, această aplicaţie va transmite inclusiv mesaje personalizate pentru utiliatori, cu informaţii destinate anumitor grupe, de la diferitele facultăţi. Această aplicaţie pentru smartphone este unică în rândul universităţilor din România.
Turul virtual al universităţii, creat tot de către studenţi
Tot acum, printr-un proiect realizat de Boboc Paul Cătălin, Capătă Mircea, Nedelcu Mircea – Andrei, Paul Paula Lorena a fost realizată şi o hartă interactivă a universităţii, cu un tur virtual de interior pentru toate clădirile. Aceasta va fi utilă în primul rând bobocilor, în contextul în care Universitatea Transilvania are mai multe corpuri, în zone diferite ale oraşului. Harta este folositoare în identificarea şi deplasarea către diferite dacilităţi ale universităţii atât pentru studenţii români cât şi pentru cei străini care nu sunt foarte familiarizaţi cu locaţiile şi oraşul. Prin intermediul turului virtual care a fost postat deja pe site-ul universităţii se pot vizita toate facilităţile de studiu din universitate-amfiteatre, săli de curs, laboratoare şi biblioteci.
Fii primul care comentează