Polițiști trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pentru fals și favorizarea făptuitorului

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui ofiţer de poliţie cu funcţie de conducere în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi instigare la fals intelectual. În dosar au fost trimiși în judacată şi doi agenţi de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, respectiv Biroului Rutier, pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.



În fapt, în cauză s-a reţinut că în data de 20.04.2019, în jurul orei 1.00, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ca urmare a nerespectării prevederilor legale, ofiţerul de poliţie a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, rezultând vătămarea corporală a cinci persoane. 

Ulterior, agenţii de poliţie care au făcut parte din echipa de cercetare care s-a prezentat la faţa locului şi a efectuat cercetarea accidentului rutier, la instigarea ofiţerului de poliţie cu funcţie de conducere şi a soţiei acestuia, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală, nu l-au testat cu aparatul etilotest, respectiv nu i-au solicitat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei; nu au identificat, legitimat şi notat datele de identitate ale martorilor prezenţi la faţa locului şi nu au procedat la interogarea sumară a acestora cu privire la date despre producerea evenimentului rutier. În acelaşi timp, au consemnat, în mod nereal, în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului că, la momentul accidentului, autoturismul a fost condus de soţia ofiţerului şi, cu ştiinţă, au omis să consemneze în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului date cu privire la alte mijloace de probă identificate.



În cauză, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna au desfăşurat, pe parcursul cercetărilor, activităţi de urmărire penală, în conformitate cu ordonanţele de delegare emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.



Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

1 Comentariu

  1. Si eu am fost trecut prin acest comportament al politistilor rutier la Drajna de Jos.Nu si-au indeplinit atributiile,au comis abuz in serviciu,au aparat faptuitorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.