Săcelenii și râsnovenii, așteptați să întâmpine noul an în stradă

Săcelenii și râsnovenii pot întâmpina noul an în centrele orașelor, în ambele localități edilii pregătind focuri de artificii. 



Astfel, în Săcele,  în Piața Libertății, petrecerea în aer liber va începe la ora 23.30, la scena amplasată pe strada Al. I Lapedatu, iar la miezul nopții va fi un foc de artificii.  Pentru a fi evitate problemele, între orele 23.00 – 01.00, circulația va fi închisă pe strada Al. I Lapedatu, iar autoritățile locale fac apel la riverani nu parcheze între Monument și magazinul Brio Market în acest interval orar. Circulația pe bdul Brașovului – Bdul Libertății – Bdul G. Moroianu va funcționa normal.



Transport de noapte pentru săceleni, în noaptea de Revelion 

SC Servicii Săcelene S.A va pune la dispoziție o cursă de noapte, gratuită, care va pleca la ora 23.15 de la Garaj și la 23.35 de la Poienelor și care va asigura transportul spre Piața Libertății. De asemenea, de la ora 0.15 va exista o cursă care va merge spre Poienelor, iar la retur spre Garaj.



Foc de artificii și la Râșnov

La Râșnov, petrecerea în aer liber va fi în Piața Unirii. Atmosfera va fi întreținută de un DJ, iar de la miezul nopții nu va lipsi focul de artificii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.