Connect with us

Cotidian

Premierului Orban îi e rușine să vorbească despre Autostrada Comarnic-Brașov. „Este un tronson vital. Finanțare, fie de la buget, fie prin parteneriat public-privat”

Published

on

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că îi este ruşine să vorbească despre autostrada Comarnic-Braşov, având în vedere istoricul acestui proiect, precizând că Guvernul încă nu a luat decizia dacă acest tronson va fi finanţat de la bugetul de stat sau prin parteneriat public-privat (PPP).

Orban a participat, joi, la o conferinţă pe tema construcţiilor şi, în contextul în care discursul său s-a referit la metodele de finanţare a marilor proiecte de infrastructură, el a fost întrebat de un reprezentant al companiei Strabag care este stadiul autostrăzii Comarnic-Braşov, potrivit Agerpres.

„In primul rând, mi-e ruşine să vorbesc de Comarnic-Braşov, pe bune. Ştiţi că am fost implicat când nu era PPP, ci Ordonanţa 34. Am demarat licitaţia şi în mod normal dumneavoastră trebuia să câştigaţi (Strabag – n.r.), nu consorţiul celălalt, care a avut o ofertă cu 480 de milioane de euro mai mare, numai că n-am mai fost eu la selecţia finală, ci doar la preselecţie, iar consorţiul câştigător nu a putut să găsească finanţarea”, a spus Orban.

El a precizat că există două variante de finanţare pentru acest proiect: fie de la buget, fie prin PPP.

„Şi acest subiect l-am discutat cu cei de la BERD. Aş vrea ca la PPP să o facem cu o bancă serioasă, care să piloteze acest proiect, astfel încât să nu mai fie posibilitatea să existe o intervenţie subiectivă. Dacă nu e posibil, există şi varianta să finanţăm tronsonul de la buget. Şi aceasta este o variantă. Sunt vreo 60 şi ceva de kilometri, cu 20 de milioane de euro pe kilometru se poate ajunge în trei ani la un efort suportabil de 450-500 de milioane de euro, cu condiţia ca alte tronsoane să fie finanţate din fonduri UE. Decizia trebuie luată în scurt timp, pentru că acest tronson este vital”, a adăugat premierul.

Ludovic Orban a mai spus că speră ca tronsoanele noi de autostradă care nu au putut să fie finanţate din exerciţiul financiar 2014-2020 să poată primi bani europeni din noul exerciţiu, 2021-2027.

„Din păcate, noi vom folosi banii pe care îi vom primi pe fazări, în cazul în care ne vor accepta fazările, pentru că există încă rezistenţă. Fazări înseamnă lucrările începute în perioada 2014-2020, lucrările să poată fi finanţate în continuare. Estimarea noastră este că două miliarde de euro din aceşti bani riscă să se ducă pe lucrările care încep în exerciţiul financiar 2014-2020, deci resursa financiară din fondurile europene nu va fi atât de mare cum am avut acces până acum şi, din păcate, nu am folosit această oportunitate în 2014-2020”, a continuat prim-ministrul.

Din cauza aceasta, bugetul de stat va trebui să aloce un procent semnificativ din PIB pentru susţinerea acestor lucrări de investiţii şi vor trebui căutate şi alte forme de finanţare, cum ar fi creditele sau parteneriatul public-privat.

„Noi am făcut o estimare pe următorii 10 ani pentru a putea să finalizăm toate marile proiecte de infrastructură de transport şi am stabilit un necesar anual. Mergând pe acest sistem de a dezechilibra economia numai ca să fidelizezi nişte categorii sociale prin mărirea unor venituri care nu au nicio legătură cu activitatea economică riscă să-ţi arunce în aer perspectivele de a putea finanţa investiţiile respective”, a explicat Orban.

El a subliniat că încrederea este vitală, atunci când atragi un partener cu care să realizezi marile proiecte.

„În ceea ce priveşte PPP, trebuie să vrei. Trebuie să vrei, asta e condiţia. Şi mai ales dacă ai hotărât că vrei, să fii serios şi să te ţii de cuvânt. Nu să semnezi contractul, cum s-a semnat în 2009, şi apoi, când e vorba de împărţirea riscurilor, să ceri pe mama şi pe tata şi alte lucruri pe lângă, astfel încât cel cu care ai semnat contractul să nu poată să-şi asigure finanţarea. Şi în afaceri, ca şi în viaţa publică, totul este o problemă de încredere. Vor veni investitori privaţi cu singura condiţie să aibă încredere în Guvern şi în instituţiile publice”, a arătat premierul.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Să fie doar vina controlorilor RATBV? Primăria Brașov ia în calcul să renunțe la ei. Mai trebuie rezolvată o problemă: validatoarele

Published

on

Controlorii RATBV au intrat în colimatorul Primăriei Brașov. În ultima ședință de plen a Consiliului Local Brașov, primarul Brașovului, George Scripcaru, a reclamat lipsa lor de eficiență, afirmând că a făcut o analiză din care a rezultat că, pentru o anumită perioadă, pentru plata salariilor celor 60 de controlori, RATBV a cheltuit suma de 4 milioane de lei, iar suma încasată din amenzile aplicate de aceștia a fost de 200.000 de lei.

Analiza a fost prezentată de edil în contextul în care aleșilor locali brașoveni li s-a cerut votul pentru un proiect de hotărâre care prevede că polițiștii locali îi pot însoți pe controlori în autobuze. Aceasta ar fi o măsură prin care municipalitatea speră să reducă numărul celor care folosesc transportul în comun fără a avea un tichet de călătorie valabil. În plus, edilul a dat de înțeles că în viitor s-ar putea renunța la controlori, iar verificarea călătorilor ar urma să fie făcută doar de agenții Poliției Locale.

Validatoarele nefuncționale, un subiect ignorat

Însă, în aceeași ședință, edilul nu s-a referit la o altă problemă a operatorului metropolitan de transport în comun: validatoarele nefuncționale. Este o problemă veche, apărută odată cu implementarea sistemului informatizat al RATBV și amplificată în ultimii ani, de când a apărut și criza cipurilor.

Călători de bună credință, transformați fără voia lor în „blatiști”

În teorie, când un călător de bună credință urcă în autobuz, merge la primul validator pentru a scana cardul. În practică, destul de frecvent, călătorii fac ture de autobuz căutând un validator funcțional. După o perioadă ei se lasă păgubași și dau resemnați din umeri.

De exemplu, doar sâmbătă au fost probleme pe autobuze care circulau linia 37, 9 sau 220. Duminică, validatoarele au clacat pe un autobuz care circula pe linia 210, iar luni erau probleme similare într-un autobuz de pe linia 23.

Astfel de probleme afectează încasările operatorului, dar și monitorizarea graficului de încărcare. Ba mai mult, dacă validatoarele nu merg pe liniile metropolitane, sunt bune de plată primăriile, care trebuie să acopere din bugetul propriu cheltuielile aferente transportului în comun. În plus, supărător pentru RATBV este că din cauza acestor defecțiuni, numeroși călători de bună credință devin, fără voia lor, „blatiști”.

Controlorii raportează mai departe problemele

Defecțiunile la validatoare sunt aduse la cunoștința șoferilor de către călători. De asemenea, controlorii notează conștiincios defecțiunile, pentru a le raporta mai departe, în speranța că problema se va rezolva.

Din păcate, măsuri pentru rezolvarea problemelor sunt luate, cel puțin din declarațiile oficialilor, de mulți, ani, dar fără succes. De fiecare dată când le-a fost prezentată această problemă, reprezentanții RATBV anunțau că urmează achiziții sau că vor fi implementate proiecte. Rezultatele se lasă, însă, așteptate.

Continue Reading

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Trending