Președintele Corona Brașov, Liviu Dragomir, și-a anunțat demisia. „Rolul meu în această situație? Trebuia să fiu mai doctor decât doctorul“

Președintele Clubului Corona Brașov, Liviu Dragomir, și-a anunțat în această dimineață decizia de demisie de la conducerea CSM, după ce a făcut o analiză a situației în care se află acum echipa de handbal feminin, exclusă din toate competițiile interne și internaționale din cauza utilizării unei proceduri interzise de recuperare. 

„Am analizat rolul meu în acest dezastru, este ceva la care nu am dorit să se ajungă. Trebuia să fiu mai doctor decât doctorul. Rolul meu era de coordona întreaga activitate a clubului Corona, care este unul mare, dar 

 

„Am analizat rolul meu în această situația creată și am ajuns la concluzia că trebuia să fiu mai doctor decât doctorul, să știu despre proceduri medicale, să prevăd că un ac în venă este interzis. (…) Sunt președintele clubului, Corona, un club mare, cu sute de soportivi, peste 50 de tehnicieni, am angajat specialiști aici. Dar așa este mersul normal al lucrurilor, așa este societatea noastră, eu ca președinte trebuie să răspund de întreg clubul. Aşa cum e normal, e firesc ca eu în calitate de director să-mi prezint demisia înaintea şedinţei Consiliului Local. Aşa e firesc, pentru că lucrurile s-au întâmplat în mandatul meu şi nu ar fi trebuit să se întâmple a declarat Liviu Dragomir.

Liviu Dragomir a explicat și de ce nu a ieșit cu o declarație oficială până acum:

„Nu am făcut-o până pentru că este o procedură de cercetare în curs, ieri am parcurs si noi etapa asta a declarațiilor la ANAD, si am fost la comisia de audiere. Acum putem vorbi“, a declarat Dragomir, care a început conferința de presă de azi, cerându-și scuze față de cei care au susținut clubul și față de iubitorii sportului. 

„Încep cerându-mi scuze față de Municipalitatea brașoveană, față de Primărie și Consiliul Local, instituțiile care ne-au susținut financiar și au vrut ca acest club să aibă o poziție cât mai bună în campionat și în țară. Îmi cer scuze față de iubitorii de sport și comunitatea brașoveană care a susținut această echipă. E un moment dureros și un lucru nedrept ce s-a întâmplat. Din păcate, faptele sunt cele care sunt. (…) Îmi pare rău că a fost afectată imaginea handbalului brașovean si a handbalului național, ne doream ca în câțiva ani echipa în Liga Națională să fie făcută  peste 70% din copii crescuți de noi. E nedrept ce li s-a întâmplat și acestor tinere, că e nedrept ca prin ceea ce se întâmplă să li se frângă cariera. Visau handbal își doreau să joace handbal, își doreau să performeze la nivel înalt“, a declarat Liviu Dragomir. 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.