Ramai la curent!

Cotidian

Stadiul lucrărilor de închidere de la rampa ecologică FIN – ECO. Întregul proiect ar urma să fie definitivat până la sfârșitul lunii august 2020

Publicat

in

[P]

Fin – Eco SA, înființată în anul 2002, este prima și singura rampă ecologică din Brașov. Pe o suprafață de 27 de hectare au fost proiectate 6 celule de depozitare, cu o capacitate totală de 11.230.000 de metri cubi, respectiv 8.984.000 de tone. Primele două celule s-au umplut și sunt în faza de închidere. Investiția în aceste lucrări de închidere este de aproximativ 14 milioane de lei, suma fiind asigurată în întregime din fondurile proprii ale companiei.



Lucrările de închidere a primelor două celule ale rampei ecologice au demarat în primăvara anului 2019, după avizarea proiectului de către autoritățile publice competente și obținerea autorizației de construire de la Primăria Săcele, pe teritoriul administrativ al căreia se află obiectivul.

Proiectul a demarat cu realizarea lucrărilor de reconfigurare a depozitului, respectiv terasare și corecţii ale pantelor. Cele două celule vor fi acoperite cu mai multe folii speciale (geocompozit drenaj biogaz, geocompozit bentonitic, geocompozit drenaj ape meteorice, saltea antieroziune), peste care se vor aşterne straturi de sol, ultimul dintre ele fiind pământ vegetal (15 cm), care va fi înierbat și pe care se vor planta arbuști de mici dimensiuni, astfel încât depozitul să devină o colină verde.

Peste jumătate din lucrări, finalizate

Peste deșeuri a fost așternut un strat de pământ de 50 de cm în vederea stabilizării, iar și a început montarea sistemului de membrane geocompozit, care au atât rolul de impermeabilizare, cât și de drenare a apei și biogazului. Până acum, s-a realizat 53% din proiectul de închidere, fiind impermeabilizată circa 55% din suprafață.

Lucrările sunt sistate pe timp de iarnă, deoarece, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, în cazul temperaturilor scăzute nu este permisă instalarea și etanșarea sistemului de membrane, dar, potrivit administratorului rampei ecologice, din primăvara anului 2020 se va relua lucrările pentru închiderea finalizării închiderii cu sistemul geocompozit.



5 km de conducte pentru captarea biogazului

Apoi, va urma cea de-a doua etapă de lucrări, respectiv așternerea unui nou strat de sol, de 85 de cm, în care ar urma să fie îngropat o rețea de captare a biogazului din cele 52 de puțuri forate pe suprafața celulelor, rețea ce va însuma în total 5 kilometri de conducte. Biogazul colectat va fi preluat și tratat de o centrală de ardere, iar dacă gazul colectat va avea o concentrația de metan, dar și debitul corespunzător ar putea fi utilizat și pentru producerea de energie electrică.

În conformitate cu contractul încheiat cu firma de construcții care derulează proiectul de închidere, întregul proiect ar urma să fie finalizate până la sfârșitul lunii august 2020, urmând ca recepția lucrărilor să fie făcută în prima decadă a lunii septembrie.

Monitorizare permanentă a emisiilor și imisiilor

De altfel, în permanență, FIN – ECO efectuează analize și măsurători ale emisiilor, imisiilor, ale solului și apelor epurate (de pe suprafața depozitului, dar și din stația de sortare) prin intermediul unor laboratoare special autorizate și acreditate conform legislației aplicabile, astfel încât să nu existe riscul de poluare. Doar costul acestor analize este de peste 260.000 de lei anual.



Rezultatele au fost, în permanență, în parametrii stabiliți de legiuitor.

Măsuri pentru reducerea cantității de deșeuri

De altfel, în vederea reducerii cantității de deșeuri depozitate și, implicit, prelungirea perioadei de viață a depozitului, începând din 2010, în urma unei investiții de peste 16 milioane de lei, la rampa ecologică Fin – Eco a fost amenajată și o stație de sortare.

Investiția răspunde obligațiilor de mediu impuse de normele europene prin reducerea considerabilă a cantităților de deșeuri ce vor fi eliminate definitiv prin depozitare și valorificarea materialelor reciclabile. Stația de sortare are o capacitate medie de prelucrare a deșeurilor de 150 tone pe zi, iar linia tehnologică separă fracția umedă decea uscată, din deșeurile aduse la rampă. Din fracția uscată se recuperează deșeurile reciclabile feroase, de hârtie și plastic. În stația de sortare a FIN – ECO lucrează în medie 140 de persoane și nici una dintre acestea nu a dezvoltat vreo boală profesională.

[P]

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Trenul chinezesc al CRRC, care a câștigat în instanță prezența în România, intră pe șine în această vară. Primele curse sunt anunțate spre Brașov

Trenul produs de compania chineză CRRC și operat de Astra Trans Carpatic a obținut autorizațiile necesare pentru punerea pe piață. După ani de litigii și controverse, garnitura este la un pas de primele curse comerciale, iar Brașovul se află printre destinațiile vizate

Publicat

in

Operatorul Astra Trans Carpatic va începe din vara acestui an, cel mai probabil, operarea trenului fabricat de CRRC Sifang, China pe Valea Prahovei, anunță Club Feroviar.

Un tren chinezesc care a stat ani la rând în centrul unei dispute juridice și politice este la un pas să intre în circulație în România. Compania Astra Vagoane Călători din Arad a obținut recent autorizațiile de tip și de punere pe piață din partea Autorității de Siguranță Feroviară Română (ASFR), astfel că momentul în care garnitura produsă de gigantul chinez CRRC va transporta primii pasageri este tot mai aproape.

Primele curse comerciale ar urma să fie operate de Astra Trans Carpatic, iar Brașovul se află printre primele destinații vizate pentru introducerea noului tren.

Pentru ca garnitura să poată intra efectiv în exploatare, mai este necesară obținerea certificatului de entitate responsabilă cu întreținerea, susține Clubferoviar.ro. Operațiunile de mentenanță vor fi realizate la uzina Astra Vagoane Călători din Arad, unde a fost deja amenajată o hală specializată, echipată cu infrastructura necesară pentru întreținerea trenurilor furnizate de constructorul chinez.

Reprezentanții companiei estimează că toate formalitățile ar putea fi finalizate în cursul lunii iulie.

„Sperăm ca aceasta să se întâmple în cursul lunii iulie. Pentru început trenul va fi pus în operare spre Brașov”, a declarat Marian Mihail Călin, director de dezvoltare al grupuluim, citat de clubferoviar.ro.

Brașovul, printre primele destinații ale noului tren

Dacă ultimele avize vor fi obținute conform calendarului estimat de operator, călătorii care circulă spre Brașov ar putea fi printre primii din România care vor testa noua garnitură.

Trenul este unul complet compatibil cu standardele europene de interoperabilitate (STI), ceea ce îi permite să circule pe rețeaua feroviară europeană în condițiile impuse de legislația comunitară.

Un proiect care a declanșat unul dintre cele mai controversate litigii din transportul feroviar

Drumul trenului CRRC către România a fost însă departe de a fi unul simplu. În 2021, asocierea formată din Astra Vagoane Călători și producătorul chinez CRRC Qingdao Sifang a participat la licitația organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru achiziția a 20 de trenuri interregionale, contract extins ulterior la 37 de unități.

La scurt timp după depunerea ofertelor, Guvernul a adoptat o ordonanță care limita accesul companiilor din state terțe la anumite proceduri de achiziții publice finanțate din fonduri europene și naționale. În baza acestei reglementări, asocierea româno-chineză a fost exclusă din competiție. Decizia a fost contestată în instanță, iar disputa a ajuns până la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

La acel moment, premier al României era Florin Cîțu (PNL), iar ministru al transporturilor, Cătălin Drulă (USR).

Curtea de Justiție a UE a dat câștig de cauză companiei chineze

Judecătorii europeni au stabilit că România nu putea introduce unilateral o astfel de restricție într-un domeniu reglementat la nivel comunitar. Hotărârea Curții Europene de Justiție a devenit punctul de plecare pentru reluarea procesului în România, unde Curtea de Apel București a analizat legalitatea excluderii asocierii CRRC – Astra Vagoane Călători din procedura de achiziție.

După mai multe amânări și aproape doi ani și jumătate de procese, instanța a decis anularea raportului prin care oferta fusese exclusă din licitație. Decizia este definitivă și confirmă faptul că eliminarea companiei din procedură nu a respectat cadrul legal aplicabil la acel moment.

Citește mai departe

Cotidian

Programul RABLA 2026. Buget mai mare și mai multe modificări

Programul Rabla va avea un buget mai mare în 2026, însă viitorii beneficiari ar putea descoperi că nu toate mașinile vor mai putea fi cumpărate cu sprijin de la stat. Ministerul Mediului pregătește criterii noi, care favorizează producția europeană și ar putea exclude unele dintre cele mai populare modele de pe piață.

Publicat

in

Programul Rabla va continua și în 2026, cu un buget mai mare decât cel prevăzut inițial. Potrivit informațiilor prezentate de ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, alocarea destinată persoanelor fizice va ajunge la 300 de milioane de lei, cu 100 de milioane peste varianta discutată anterior.

„Rabla” doar pentru mașini produse în Europa?

Dincolo de bani, schimbarea care atrage cea mai mare atenție vizează criteriile de eligibilitate. Mai exact, Ministerul Mediului analizează introducerea unei reguli prin care finanțarea să fie acordată doar pentru autoturisme produse sau asamblate în Europa.

Dacă această condiție va fi inclusă în forma finală a programului, așa cum este acum în discuție, efectele se vor vedea imediat în oferta de mașini disponibile prin Rabla. Modelele electrice fabricate în China, inclusiv unele dintre cele mai accesibile variante de pe piață, riscă să fie eliminate de pe lista vehiculelor finanțate. Asta în condițiile în care analiștii piețelor economice anunțat cu puțin timp în urmă că cererea mărcile auto din China a crescut de aproape cinci ori intr-un an, pe fondul unui interes tot mai mare pentru vehiculele electrice si al unui declin al preferintelor pentru motorizarile diesel.

Mașinile produse în Maroc sau Turcia, încă sub semnul întrebării

În același timp, rămân mai multe necunoscute. Autoritățile nu au precizat încă dacă vor fi eligibile mașinile produse în țări precum Maroc sau Turcia, unde sunt fabricate modele importante pentru piața românească. De răspunsul la această întrebare depinde inclusiv situația unor modele Dacia și Ford foarte căutate de clienți.

O altă temă aflată în discuție este tipul motorizărilor care vor putea beneficia de sprijin. Ministerul nu a clarificat dacă programul va include în continuare mașinile mild-hybrid sau cele cu motoare convenționale, ori dacă accentul va fi pus aproape exclusiv pe vehiculele cu emisii reduse.

Detaliile finale ar urma să fie cunoscute după aprobarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu și publicarea ghidului oficial al programului. Atunci vor fi anunțate valoarea ecotichetelor, criteriile tehnice și lista completă a modelelor care vor putea fi achiziționate prin Rabla 2026.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa Brașov curăță canalizarea pluvială din zona Gării. Intervențiile sunt programate în această săptămâna

Publicat

in

Compania Apa Brașov va curăța în această săptămână gurile de canalizare pluvială din mai multe zone ale orașului. Pe lista de intervenții este și una dintre „zonele inundabile”, mai exact intersecția Bulevardului Gării cu Bulevardul Victoriei.

Tot în această săptămână vor fi curățate canalizările pluviale de pe străzile Mihail Kogălniceanu, Traian, Săcelelor și Sfinții Arhangheli.

Intervențiile se vor face cu utilajul special achiziționat de operator la finalul anului trecut, care permite curățarea a 35 de guri de canalizare pe zi.

Citește mai departe

Trending