Brașoveanca Ramona Ionel, prima medalie la JOT 2020 pentru România: „Simt că visele au devenit realitate dar sunt conștientă că nu ar fi fost posibil fără sprijinul Coronei și al COSR“

Patinatoarea Coronei, Ramona Ionel, care a câştigat miercuri prima medalie a României la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lausanne, a declarat că este fericită şi mândră că a reuşit această performanţă, care nu ar fi fost însă posibilă fără suportul clubului CSM Corona (club finanţat de Primăria Braşov, sub directa coordonare a Consiliului Local) şi nici fără sprijinul Comitetului Olimpic Sportiv Român.



 

Declarația vine în contextul în care patinajul viteză este, in România, un sport care practoc nu are o federație care să susțină pregătirea sportivilor, astfel că aceștia și antrenorii lor ajung la competiții naționale și internaționale pe banii cluburilor la care sunt legitimați și a COSR, în cel mai bun caz.

„Ceea ce simt acum este o bucurie imensă. Simt că visele pe care le am avut în carieră, au devenit acum realitate. Sunt mândră de mine că am putut să demonstrez că munca pe care am depus-o până acum nu a fost în zadar. Cursa aceasta a fost de la început până la sfârșit o emoție întreagă, dar această emoţie e cea care m-a ajutat să dau totul din mine. Această medalie olimpică reprezintă cel mai important premiu pe care l-am primit în viaţă până acum. Trebuie însă să recunosc şi să mulţumesc, de asemenea, celor fără de care această performanţă nu ar fi fost posibilă, şi anume omului care m-a antrenat, Bogdan Stănescu, pentru tot sprijinul, răbdarea și curajul pe care mi l-a oferit de la început până la final dar şi celor care ne susţin financiar şi care au făcut posibille rezultatele patinajului viteză, şi anume clubul CSM Corona, care susţine sportul la nivel de înaltă performanţă precum şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, pentru tot sprijinul acordat. Vreau să îi menţionez şi pe părinţii mei, cei care m-au ajutat mereu să cred şi să lupt pentru ceea ce îmi doresc. La fel de mult, mulțumesc și colegilor mei de antrenament ce au fost ajutorul meu tot timpul acesta. Tuturor le datorez foarte mult şi vreau să ştie cât de importanţi sunt pentru mine şi pentru performanţele pe care le obţinem”.



La rândul lui, Bogdan Stănescu a subliniat cât de important este să aibă susţinere pentru a se pregăti la un nivel foarte înalt, pentru că în ţară pentru patinatorii de viteză este dificil de urmat un plan de pregătire aşa cum şi-l doreşte, deoarece nu au baze de pregătire specifice acestui sport.

„Trebuie să recunoaştem că am avut mare noroc să fim parte din clubul CSM Corona, unde am găsit mereu înţelegere şi susţinere pentru a ne pregăti la nivel de mare performanţă. Este foarte greu pentru noi, patinatorii din România să concurăm de la egal la egal cu sportivii din ţările care au baze sportive specifice. Suntem fericiţi că am demonstrat că investiţia Coronei şi a Municipalităţii în noi nu a fost în zadar şi ea se regăseşte şi în rezultate. Din păcate, în România încă nu există o pistă de gheaţă de 400m pe care să ne putem antrena şi din acest motiv suntem nevoiţi să ne antrenăm în străinatate departe de familii, prieteni sau şcoală. Sperăm să avem şi noi în România o pistă de gheaţă de 400m pe care să ne antrenăm şi să creştem noi generaţii de campioni”, a spus Bogdan Stănescu.

Antrenorul coordonator al secţiei de patinaj viteză de la Corona are regretul că Ramona împreună cu echipa de team sprint a fost foarte aproape de a obţine medalie de argint: 

„După medalia olimpică de bronz cîştigată la ediţia precedentă a JOT din Lillehamer 2016, tot cu o sportiva a Coronei, şi anume Mihaela Hogaş, acum sunt nespus de fericit că am reuşit câştigarea unei noi medalii olimpice la patinaj viteză, dar de data aceasta cu Ramona Ionel. Am fost foarte aproape de medalia de argint, la numai 0.04 secunde diferenţă. Cursele au fost foarte strânse, întrucât toţi îşi doreau o medalie, însă Ramona a făcut o cursă excelentă şi a obţinut ceea ce şi-a dorit. Vreau să subliniez însă faptul că, în spatele acestei medalii strălucitoare, sunt ani de muncă şi sacrificii enorme. Aşa cum am mai spus, atât eu cât şi Ramona suntem reconoscători celor care investesc în noi, dar şi întregii echipe cu care ne antrenăm şi nu în ultimul rând părintţlor şi sponsorilor. Fără susţinerea acestora nu am fi putut câştiga această medalie”.



Patinatoarea Coronei, Ramona Ionel, a câştigat, miercuri, prima medalie a României la Jocurile Olimpice de Tineret. Ramona a terminat pe poziţia a treia proba de team sprint la patinaj viteză, echipe mixte. Sportiva Coronei a plecat prima în cursă şi a concurat alături de rusoaica Valeriia Sorokoletova, finlandezul Tuukka Suomalainen şi americanul Jonathan Tobon.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.