Ramai la curent!

Cotidian

Finanțare norvegiană pentru un nou Centru de zi pentru copii la Brașov, în parteneriat cu UNICEF. Viceprimarul Costel Mihai: „Ne-am asumat să devenim un oraș prieten al copiilor“

Publicat

in

Proiectul prin care în municipiul Brașov ar urma să fie amenajat un nou centru destinat copiilor vulnerabili și familiilor acestora a obținut finanțarea necesară, prin Mecanismul Norvegian și al Spațiului Economic Europen. Centrul, care va fi amenajat în parteneriat cu UNICEF România, este unul dintre proiectele pe care Primăria Brașov și le-a asumat, astfel încât să între în categoria orașelor „prietenoase“ cu copii  („Children Friendly City“), declarat vicerimarul Costel Mihai, inițiatorul colaborării cu UNICEF. 



Am fost contactat de doamna Viorica Ștefan, reprezentanta UNICEF în România, alături de care am gândit și a inițiat acest nou centru pentru copiii în situații de risc Brașov, iar dânsa mi-a conformat că proiectul nostru a fost aprobat spre finanțare din fonduri norvegiene. În următoarea perioadă vom semna contractul de finanțare și ne vom apuca de lucru. Va fi cel de al doilea centru social destinat copiilor aflați în situații vulnerabile. Avem deja un astfel de centru, pe care l-am realizat în urmă cu mai mulți ani la Școala nr. 3 și care funcționează acum foarte bine, oferind servicii copiilor proveniți din familii cu risc, familii monoparentale sau familii în care părinții sunt plecați în străinătate“, a declarat viceprimarul Costel Mihai. 

Potrivit unui anunț făcut anul trecut de către viceprimarul Brașovului, proectul destinat copiilor vulnerabili presupune crearea unui centru de zi  pentru copiii aflați în situații de vulnerabilitate și pentru familiile lor, unde aceștia să primească un pachet minim de servicii sociale, educaționale și medicale, și în funcție de nevoile identificate, și unele servicii de specialitate. Centrul de zi va fi înființat în subordinea Direcției de Asistență Socială Brașov și va oferit activități precum cele de asistență socială, medicală și educațională.



Centrul va avea un coordonator, asistent social, asistent medical comunitar, psiholog, educator, kinetoterapeut și personal administrare sisteme informatice.  (DETALII AICI). 



Bugetul proiectului este estimat de reprezentanții UNICEF la 550.000 euro pe toată perioada derulării, timp de 3 ani. 

„Ne-am propus să transformăm Brașovul într-un oraș deschis către copii, care să le ofere condiții cât mai bune de creștere și de dezvoltare. Ne-am asumat acest lucru cu mai multe ocazii, inclusiv la Summit-ul Children Friendly Cities de la Koln, din luna octombrie. Cred că prin participarea activă a copiilor, în conformitate cu vârsta, la viața comunității, putem elimina discriminarea, putem oferi servicii de calitate pentru cei mici în domeniile educației timpurii, sănătății și nutriției și, nu în ultimul rând, le putem da șansa să se bucure de viața de familie, de joacă, de timp liber. Acest proiect este unul pe care l-am inclus în agenda noastră pentru a îndeplini condițiile care să ne facă să ajungem la titlul de Oraș prieten al copiilor și odată cu el facem un pas important în această direcție“, a declarat viceprimarul Costel Mihai, pentru brașovmetropolitan.ro. 

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Cotidian

80 de ani de NBA: Istoria celei mai importante ligi de baschet din lume

Publicat

in

Pe 6 iunie se împlinesc 80 de ani de când a luat ființă ceea ce astăzi este NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. În 1947, la New York, a luat ființă Asociația de Baschet a Americii (ABA), care ulterior a fost redenumită în NBA, 3 ani mai târziu, după fuziunea cu Liga Națională de Baschet (LNB).

Poate părea surprinzător, dar actuala ligă națională de baschet a fost înființată de proprietarii arenelor mari de hochei din partea de Nord-Vest și din Vestul Mijlociu al SUA și Canada. Primul meci din istoria competiției le-a pus față în față pe Toronto Huskies (Canada) și New York Knickerbockers (SUA). Meciul a avut loc la Toronto, pe Maple Leaf Gardens, iar primul coș din istoria competiției a fost marcat de Ossie Schectman de la Knicks.

Primii ani ai competiției nu au fost tocmai ușori, mai ales că nivelul nu era ridicat, iar competiția cu Liga Națională și Liga Americană de Baschet își spunea cuvântul. Totuși, în anii următori, echipe din Fort Wayne, Indianapolis, Minneapolis și Rochester s-au mutat în ABA (actuala NBA). De asemenea, din sezonul 1948/1949, ABA a preluat și celelalte cluburi din Liga Națională. Pe 3 august 1949, s-a trecut de la denumirea de ABA la NBA.

În anii de început, NBA avea 19 francize, atât din orașe mari, cât și mai mici. În 1950 numărul francizelor a scăzut la 11, iar în 1953 la 8, cel mai mic din istorie: New York Knicks, Boston Celtics, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Sacramento Kings, Detroit Pistons, Atlanta Hawks, și Philadelphia 76ers.

Care e prima campioană din istoria NBA?

Actuala Golden State Warriors, denumită pe atunci Philadelphia Warriors, este prima campioană din istoria NBA, în 1947, după ce a învins-o în finală pe Chicago Sags. În istorie, Warriors au câștigat 7 titluri.

Recorduri din NBA

  • Boston Celtics este echipa care a câștigat cele mai multe titluri în NBA, 18 la număr, ultimul în 2024. Este urmată de Los Angeles Lakers (17 titluri) și Golden State Warriors (7 titluri).
  • Bill Russell de la Boston Celtics este jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori titlul în NBA (11 ori). O performanță incredibilă, ținând cont că a disputat doar 13 ani în NBA.
  • LeBron James este jucătorul cu cele mai multe sezoane în NBA, 23. El este încă în activitate. Deține și recordul de cele mai multe meciuri jucate, nu mai puțin de 1622.

80 de ani de NBA cu MrBit

MrBit.ro (L1213854W001295 ONJN) celebrează într-un mod inedit împlinirea a 80 de ani de NBA. Până pe 6 iunie, ziua în care s-a înființat celebra ligă de baschet, clienții agenției de pariuri online au ocazia să intre în Cursa Campionilor NBA. Acesta este o competiție tip clasament în care fiecare pariu câștigător pe NBA te aduce mai aproape de recompense.

Astfel, fiecare pariu câștigător cu miză minimă de 50 lei și cotă minimă de 1.50, aduc puncte în funcție de cotele totale combinate ale pariurilor câștigătoare. Cu cât jucătorii avansează mai mult, cu atât obțin mai multe puncte. La sfârșitul campaniei, primii 50 de clasați vor împărți un fond de premii de 5.000 de lei sub formă de pariuri gratuite. Recompensa oferită de MrBit casă de pariuri licențiată de ONJN pentru locul 1 este de 1.000 de lei, urmată de premii progresiv mai mici pentru pozițiile ulterioare din top 50.

MrBit.ro are surprize și pentru fanii altor sporturi. Astfel, cei care pariază pe fotbal, în ligile importante, pot profita de campania Plata Anticipată, în care pariurile vor fi declarate câștigătoare dacă echipa pe care au mizat conduce cu 2-0. Același lucru este valabil și la meciurile masculine de tenis de la turneele de Grand Slam.

Citește mai departe

Trending