Noul cămin al Școlii Profesionale Kronstadt Brașov are nevoie de 2 ani și aproape 30 de milioane de lei pentru a deveni funcțional. Șantierul va fi deschis în acest an

Documentația pentru lansarea licitației de construire a  unui cămin pentru elevii Școlii Profesionale Germane Kronstadt de la Brașov a fost transmisă către Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice, iar Municipalitatea este în așteptarea avizului favorabil pentru a putea lansa procedura în SICAP. Proiectul căminului pentru elevii de la SPGK este o investiție de 29,927 milioane lei cu TVA inclus, realizată de la bugetul local, sponsorii care susțin și școala profesională Kronstadt, urmând să asigure partea de dotări.  



Clădire cu nouă etaje pentru elevii de la Școala Kronstadt

Căminul de la SPGK va fi construit conform unui proiect tehnic întocmit de SC Rozini SRL, pe o suprafață de 947,4 metri pătrați aflată pe un amplasament al Municipalității, de pe strada 13 Decembrie nr. 131. Clădirea va avea parter și nouă etaje și toate funcțiunile necesare, respectiv spații de depozitare, spații tehnice, sala de mese, oficiu catering, sala de așteptare, sală studii, vestiare personal. În prezent, pe terenul respectiv există deja cinci clădiri, respectiv un cămin de cazare, școala, o clădire cu ateliere, o clădire cu funcțiuni educaționale, sala de sport și un teren de sport suprafață asfaltată. Căminul de nouă etaje va veni în completarea acestora, formând  un ansamblu educațional.



Așa cum a fost proiectat, căminul pentru elevi de la Școala Kronstadt ar urma să aibă 80 de camere cu grup sanitar propriu, oferind un loc de cazare pentru 306 elevi. Camerele vor fi de la la etajele I – IX, în timp ce la parter vor fi funcțiunile complementare, respectiv o sală de studiu, sală de așteptare, oficiu de catering, linie de autoservire, sala de mese, grupuri sanitare, depozit de lenjerie de pat, cabinet medical cu izolator, camera termică și cele două lifturi.



Pentru a avea un consum cât mai mic de energie, căminul va fi construit de la început cu fațadă ventilată cu panouri de fibrociment, ce permite o mai bună izolare termică atât iarna cât și vara, dar și siguranță sporită la incendiu. Terasele căminului vor fi înverzite, tot pentru a  asigura o mai bună izolare termică a spațiilor peste care sunt amplasate dar și pentru a recupera o parte din zona pierdută prin construirea clădirii. Sistemul de preparare a apei va fi cu panouri solare, iar clădirea va utiliza BMS (Building management system), care permite ca toate instalațiile din clădire să fie supravegheate centralizat și toate echipamentele să fie comandate centralizat.  Acest cămin ar trebui să fie construit, conform documentațiilor, în 24 de ore de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor, iar garanția lucrărilor executate să fie de cinci ani de la semnarea procesului verbal de recepție.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.