O bancă a șters datoria de 62.000 de euro a unui client, în urma negicierilor intermediate de CSALB

Un consumator din București a obținut ștergerea unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 Euro) în urma negocierii cu banca, intermediată de CSALB. În acest caz, banca a acceptat ștergerea întregii datorii pe care consumatorul o mai avea de achitat.

Același lucru s-a întâmplat și într-un alt caz social, din Oradea, pentru care aceeași bancă a șters suma de 51.930 CHF.



Ambele cazuri depășesc precedentul record valoric înregistrat la CSALB. Acesta era de 44.600 de Euro, înregistrat în aprilie 2019, în cazul unui consumator din Sighetul Marmației.
În primele zile ale acestui an, aceeași bancă comercială a luat decizii similare în cazul mai multor consumatori care aveau cazuri sociale dificile:

  • Banca a închis un credit de consum fără ipotecă pentru B.I din București. Concilierea a rezultat prin remiterea sumei de 3.945 de Euro către consumator. Pentru aceeași persoană, banca a stins descoperitul de cont în valoare de 3.288 de lei;
  • Într-un alt caz, din București, suma remisă consumatorului V. M. pentru închiderea creditului a fost de 8.553 de lei. În plus, banca a virat în contul acestuia suma de 1.785 de lei.

“În mai puțin de un an, precedentul record valoric a fost depășit de două ori în cadrul Centrului. Chiar dacă rezultatul concilierii ne bucură, vorbim de cazuri sociale dificile, prin care nimeni nu și-ar dori să treacă. Suntem nevoiți să remarcăm că majoritaea băncilor comerciale sunt dispuse să sprijine consumatorii aflați în dificultate și înțeleg nevoia reală de negociere a contractelor în care situația financiară a partenerilor s-a înrăutățit. Nu în ultimul rând, observăm că mesajele pe care CSALB le-a transmis băncilor și IFN-urilor în anul 2019, de a intra mai des în conciliere cu consumatorii și de a fi mai flexibile în negocieri, dau rezultatele pe care piața bancară și consumatorii le așteptau“, spune Alexandru Păunescu, Președinte al Colegiului de Coordonare CSALB.



CSALB este o instituție înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni, negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri, pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) prin aplicația online aflată pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 21 de conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.