Compania Naţională de Investiţii va construi un nou campus pentru Universitatea „Transilvania“, în zona din spatele Aulei

Guvernul României a aprobat ieri indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de construire a unui nou campus universitar la Braşov, în zona aulei Universităţii „Transilvania”. Proiectul a fost propus chiar de universitate, care din 2018 a început procedurile de obţinere a avizelor, predându-l apoi către Compania Naţională de Investiţii (CNI). Investiţia va fi realizată, în mare parte, cu fonduri de la stat, prin Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice. 

Conform Hotărârii de Guvern aprobate joi, investiţia pentru noul cămin al Universităţii Transilvania este estimată la 42.034.000 lei. Din această sumă, finanţarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administraţiei este de 39.985.000 lei, iar contribuţia Universităţii Transilvania este de 2.049.000 lei. Implementarea proiectului ar urma să 22 de luni. 

Tema de proiectare aprobată în 2017-2018 a inclus şi construirea unor spaţii de cazare, alimentaţie publică, parcaje (34 de locuri de parcare la subsol), spaţii tehnice.   

 Potrivit proiectului propus de Universitatea „Transilvania“, în spatele Aulei, în locul actualei parcări, va fi construit un nou cămin, pe 1.200 de metri pătraţi, cu 103 de camere, dintre care una pentru persoanele cu dizabilități,  într-o clădire nouă care să aibă 4 sau 6 niveluri. Capacitatea de cazare va fi de 206 locuri, în fiecare cameră urmând să fie cazate câte două persoane. Fiecare cameră va avea baie proprie, dar și balcon. 

 Căminul va mai avea un spaţiu multifuncţional, cabinet medical, sală de lectură, spălătorie şi uscătorie, sală de mese şi alte facilităţi necesare studenţilor.

Pentru a se asigura eficienţa energetică, imobilul va fi izolat cu vată bazaltică.
În exterior sunt prevăzute trotuare, rasteluri pentru biciclete, platformă pentru colectarea deşeurilor, zone de acces auto şi spaţii verzi.

Cum va fi resistematizată circualația în zonă

Proiectul din zona Aulei va aduce însă şi unele noutăţi din punct de vedere al circulaţiei în zonă. Noul sens giratoriu care va apărea la această intersecţie, va asigura accesul auto de pe străzile Traian Grozăvescu şi Mihai Viteazu direct spre Castanilor şi 13 Decembrie. În prezent, şoferii care vin de pe strada Traian Grozăvescu sau de pe strada Mihai Viteazu şi vor să ajungă spre Tractorul sau spre Steagu, sunt obligaţi să facă dreapta şi să ocolească pe strada Grădinarilor sau pe Vlad Ţepeş şi să întoarcă apoi pe 15 Noiembrie până la Patria. Cu această ocazie ar urma să se redeseneze şi parcările de pe strada Iuliu Maniu, pe latura dinspre secţia de Poliţie, unde vor fi aşezate „în spic“. În zonă vor apărea mai mult „insule“ verzi, după această resistematizare, cu atât mai mult cu cât proiectul va fi corelat şi cu planul de descoperire a canalului Timiş, pe strada Castanilor.

 

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.