Vârstnicii brașoveni, așteptați să se înscrie la o nouă sesiune de cursuri non-formale, la „Academia Seniorilor“

Direcția de Asistență Socială Brașov organizează o nouă serie de cursuri non-formale pentru vârstnicii brașoveni care vor să fie informați și activi. „Academiei Seniorilor”, proiectul socio-educativ desfășurat în parteneriat cu instituții de la nivelul Municipiului Brașov, cu scopul de a preveni excluziunea scocială a vârstnicilor, pornește o nouă sesiune de cursuri gratuite, de la cele de internet, la cele de îngrijire proprie.

 În cadru acestui proiect, împreună cu personalul de specialitate din structura instituțiilor partenere, Direcția de Asistență Socială va asigura, accesul persoanelor vârstnice la programe educaționale specific care să îi ajute, în final, să „îmbătrânească activ“. Obiectivul acestui program este acela de a facilita accesul vârstnicilor din comunitate la o diverse sesiuni informative, care în final au atât beneficii de ordin intelectual, pentru aceștia, cât și de ordin moral și social, prin reafirmarea rolului persoanelor vârstnice în cadrul comunității, spun reprezentanții DIrecției de Asistență Socială Brașov.

Vârstnicii interesați să participe la noua sesiune a „Academiei Seniorilor“ se pot înscrie la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, pe strada Panselelor nr. 23, de luni până vineri între orele 8.00 – 16.00, până la data de 2 aprilie 2020. Informații suplimentare se pot obține și  la numărul de telefon 0368-469995 int. 870 sau 0770-725765. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.