118 persoane au fost plasate forțat în carantină în ultimele două zile, pentru că nu au respectat autoizolarea.

Peste 100 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare au fost plasate automat în carantină instituționalizată de sâmbătă noapte, de la intrarea în vigoare a ordonanței militare nr. 2 și până în prezent. De luni seară, de la ora 22.00, intră în vigoare restricțiile de circulație în afara locuinței.

Conform informațiilor transmise luni de Grupul de comunicare strategică, au fost plasate în carantină instituționalizată 118 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, două persoane aflate în carantină au părăsit locul în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă carantina pentru o nouă perioadă de 14 zile.

De asemenea, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 141 de dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. Poliția și Jandarmeria au aplicat 665 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. Potrivit sursei citate, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale în care sunt cercetate 18 persoane pentru fals în declarații.

La acest moment, sunt în carantină instituționalizată 5.066 de persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contractat COVID – 19. Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, la nivelul României. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.