Connect with us

Cotidian

15.000 de scări ar trebui dezinfectate de Primăria Brașov. Ar fi nevoie de 50 sau 60 de zile, spun edilii

Published

on

După ce în urmă cu o săptămână, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov a luat decizia ca toate asociațiile de proprietari să facă această dezinfecție, odată cu adoptarea Ordonanței militare nr. 4, această activitate a fost preluată de municipalitatea brașoveană. 

Totuși, pentru edili  nu va fi chiar simplu să pună în aplicare prevederile ordonanței, având în vedere că Brașovul este un oraș mare, iar  timpul fizic pentru realizarea dezinfecțiilor este extrem de scurt.

Mai exact, reprezentanții municipalității brașovene au precizat că în Brașov sunt aproximativ 15.000 de scări de bloc, iar  în urma unei analize făcute împreună cu operatorul care asigură serviciile de dezinfecție, timpul necesar pentru a face această dezinfecție în fiecare scară de bloc, cel puțin o dată, este de 50-60 de zile, cu 5 echipe, în condițiile în care cea mai mare parte a activității s-ar concentra pe aceste dezinfecții. 

Aceste intervenții trebuie să se facă în contextul în care municipalitatea trebuie să asigure, în continuare, dezinfecția mijloacelor de transport în comun, a terminalelor RATBv, a refugiilor RATBv, a piețelor și a altor spații publice.

A două problemă este legată de materialele și soluțiile necesare pentru dezinfecție, având în vedere că aceste produse sunt tot mai greu de procurat.

Având în vedere această situație, primarul George Scripcaru a convocat luni reprezentanții celor două firme de salubrizare și a operatorului care are delegată activitatea de dezinfecție. ,, Pentru a face această dezinfectare, trebuie să facem și o analiză realistă a ceea ce presupune această activitate, atât din punct de vedere al timpului necesar, cât și a logisticii. Este evident că fără sprijinul asociațiilor de proprietari ne va fi foarte greu să facem această dezinfecție într-un timp acceptabil. Una dintre variantele pe care o luăm în calcul este aceea de implicare a administratorilor, a șefilor de scară și a personalului care asigură serviciile de curățenie la asociațiile de proprietari. Astfel, municipalitatea ar achiziționa echipamentele și substanțele necesare, pe care să le pună al dispoziția asociațiilor de proprietari, prin intermediul operatorilor de salubrizare, iar fiecare asociație să se gestioneze. Am solicitat sprijinul operatorilor de salubrizare, având în vedere că ei au deja contact cu asociațiile, iar echipele de voluntari ale Primăriei și partenerilor se concentrează, în această perioadă, pe sprijinirea persoanelor vulnerabile. Așteptăm niște precizări referitoare la aceste obligații ale autorităților publice locale, pentru a putea putea demara această operațiune. De aseară și până astăzi am discutat cu mai mulți primari, pentru a vedea care este cea mai bună și eficientă variantă, astfel încât să îi protejăm, cât mai repede, pe cetățenii. Deja am dat dispoziție la Serviciul Achiziții să încerce să găsească cele necesare aplicării acestei prevederi și, de urgență, să o punem în aplicare. Până la sfârșitul acestei zile vom avea o imagine completă a numărului de blocuri, a numărului de scări, a cantității de substanțe necesare și a echipamentelor pe care va trebui să le achiziționăm, astfel încât să putem demara procedurile de achiziție”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Cotidian

Restricții de circulație în Valea Oltului. Până în 15 iunie, vehiculele grele trebuie să folosească rute alternative

Published

on

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că în perioada 17 martie – 15 iunie sunt instituite restricții de circulație pe DN 7, zona Valea Oltului, între Boița (SB) și Râmnicu Vâlcea (VL). Măsura vizează vehiculele cu masa mare de 7,5 tone, cu excepția Autovehiculele de transport persoane.
Interdicția este necesară pentru lucrări de montarea de plase și bariere de retenție pe versanți, în județul Vâlcea.

În perioada amintită, șoferilor li se recomandă următoarele rute ocolitoare:

  • București – A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Vestem;
  • București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria.

Continue Reading

Trending