Ramai la curent!

Cotidian

15.000 de scări ar trebui dezinfectate de Primăria Brașov. Ar fi nevoie de 50 sau 60 de zile, spun edilii

Publicat

in

După ce în urmă cu o săptămână, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov a luat decizia ca toate asociațiile de proprietari să facă această dezinfecție, odată cu adoptarea Ordonanței militare nr. 4, această activitate a fost preluată de municipalitatea brașoveană. 

Totuși, pentru edili  nu va fi chiar simplu să pună în aplicare prevederile ordonanței, având în vedere că Brașovul este un oraș mare, iar  timpul fizic pentru realizarea dezinfecțiilor este extrem de scurt.

Mai exact, reprezentanții municipalității brașovene au precizat că în Brașov sunt aproximativ 15.000 de scări de bloc, iar  în urma unei analize făcute împreună cu operatorul care asigură serviciile de dezinfecție, timpul necesar pentru a face această dezinfecție în fiecare scară de bloc, cel puțin o dată, este de 50-60 de zile, cu 5 echipe, în condițiile în care cea mai mare parte a activității s-ar concentra pe aceste dezinfecții. 

Aceste intervenții trebuie să se facă în contextul în care municipalitatea trebuie să asigure, în continuare, dezinfecția mijloacelor de transport în comun, a terminalelor RATBv, a refugiilor RATBv, a piețelor și a altor spații publice.

A două problemă este legată de materialele și soluțiile necesare pentru dezinfecție, având în vedere că aceste produse sunt tot mai greu de procurat.

Având în vedere această situație, primarul George Scripcaru a convocat luni reprezentanții celor două firme de salubrizare și a operatorului care are delegată activitatea de dezinfecție. ,, Pentru a face această dezinfectare, trebuie să facem și o analiză realistă a ceea ce presupune această activitate, atât din punct de vedere al timpului necesar, cât și a logisticii. Este evident că fără sprijinul asociațiilor de proprietari ne va fi foarte greu să facem această dezinfecție într-un timp acceptabil. Una dintre variantele pe care o luăm în calcul este aceea de implicare a administratorilor, a șefilor de scară și a personalului care asigură serviciile de curățenie la asociațiile de proprietari. Astfel, municipalitatea ar achiziționa echipamentele și substanțele necesare, pe care să le pună al dispoziția asociațiilor de proprietari, prin intermediul operatorilor de salubrizare, iar fiecare asociație să se gestioneze. Am solicitat sprijinul operatorilor de salubrizare, având în vedere că ei au deja contact cu asociațiile, iar echipele de voluntari ale Primăriei și partenerilor se concentrează, în această perioadă, pe sprijinirea persoanelor vulnerabile. Așteptăm niște precizări referitoare la aceste obligații ale autorităților publice locale, pentru a putea putea demara această operațiune. De aseară și până astăzi am discutat cu mai mulți primari, pentru a vedea care este cea mai bună și eficientă variantă, astfel încât să îi protejăm, cât mai repede, pe cetățenii. Deja am dat dispoziție la Serviciul Achiziții să încerce să găsească cele necesare aplicării acestei prevederi și, de urgență, să o punem în aplicare. Până la sfârșitul acestei zile vom avea o imagine completă a numărului de blocuri, a numărului de scări, a cantității de substanțe necesare și a echipamentelor pe care va trebui să le achiziționăm, astfel încât să putem demara procedurile de achiziție”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Trending