Filarmonica Brașov rămâne aproape de publicul Brașovean. În fiecare săptămână va transmite concerte online

Filarmonica Brașov se alătură campaniei declanşate la nivel mondial, de limitare a răspândirii coronavirsului.

Muzicienii instituției brașovene vor rămâne aproape de publicul meloman, de brașoveni și de cei care iubesc muzica. În fiecare zi de joi, de la ora 19.00, Filarmonica va transmite în mediul online, un Concert Simfonic înregistrat din Arhiva de Excelență a Filarmonicii Brașov. 

„Este un moment delicat. Oamenii intră în panică. Noi, artiștii, instituțiile de cultură, avem responsabilitatea de a păstra prin muzică flacăra credinței și a unității, pentru că muzica este și a fost dintotdeauna o emoție vie ce a unit oamenii, în cele mai frumoase forme. Decizia de a transmite Concerte Simfonice înregistrate în ziua obișnuită de concert, exprimă gândurile noastre de solidaritate, de bunătate și de compasiune cu tot ce se întâmplă acum în lume. Traversăm o perioadă cu care nu ne-am mai confruntat și reacționăm diferit. Dar muzica, actul artistic a ținut oamenii împreună, emoțional au fost mult mai aproape unii de alții, mult mai uniți.“,  a transmis Filarmonica Brașov. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.