Poliția Locală dă amenzi pentru toaletarea neautorizată a arborilor

În plină lună a curăţeniei, unii cetăţeni au crezut de cuviinţă că pot ajuta la curăţarea domeniului public toaletând ei înşişi arborii din apropierea zonelor unde locuiesc. Acest lucru le-a adus sancţiuni sub forma unor amenzi de 400 de lei. Este vorba despre două cazuri în care localnici din Bartolomeu s-au apucat să taie arborii de pe domeniul public, în încercarea de a face o toaletare.

În acest context, Poliţia Locală le atrage atenţia cetăţenilor că indiferent dacă vorbim despre materialul dendrologic din ograda proprie sau din curţile agenţilor economici, pentru aceste intervenţii se pot face solicitări Serviciului Amenajare Zone de Agrement la numărul de telefon 0268.405.000, int. 188, 195 sau 198.

Este interzisă tăierea sau toaletarea neautorizată a arborilor şi arbuştilor de pe domeniul public şi privat al municipiului, amenda putând ajunge chiar şi la 5.000 lei, conform HCL 153/2010 (Regulamentul privind stabilirea normelor locale unitare de protecţie s spaţiilor verzi, organizarea, dezvoltarea şi întreţinerea acestora pe teritoriul municipiului Braşov).

Toaletarea sau tăierea neautorizată a arborilor reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei, pentru persoanele fizice, şi 1.000 şi 5.000 de lei, pentru persoanele juridice. Pentru sesizări pe această speţă, localnicii pot face sesizări la dispeceratul Poliţiei Locale Braşov, la nr. de telefon 0268.954.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.