Un deputat de Brașov propune diminuarea indemnizațiilor parlamentarilor cu 25% pentru 6 luni

USR a depus, joi la Parlament, un proiect de lege care propune diminuarea cu 25% a indemnizației senatorilor și deputaților, pe perioada instituirii stării de urgență și ulterior acesteia, timp de 6 luni calendaristice. Inițiatorul proiectului de lege, deputatul USR de Braşov Tudor Benga, propune la articolul 42 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor introducerea unui alineat nou care prevede ca, pe perioada instituirii stării de urgenţă şi ulterior acesteia timp de şase luni calendaristice, indemnizaţia lunară a parlamentarilor se reduce cu 25%.

Deputatul USR consideră că este nevoie de un efort colectiv pentru a ajuta la redresarea situaţiei economice pe durata instituirii stării de urgenţă, dar şi după încetarea acesteia, pe o perioadă de 6 luni necesară reluării activităţilor economice.

„Este un act civic și de solidaritate al Parlamentului României cu cetățenii care se tem acum nu doar pentru sănătatea lor și a celor pe care-i iubesc, ci și pentru posibilitatea pierderii locurilor de muncă și a diminuării veniturilor(…). Va crește foarte curând presiunea bugetară pentru satisfacerea necesităților din ce în ce mai mari ale sistemului medical și ale direcțiilor de sănătate publică, pe măsură ce virusul se răspândește și vor apărea mai multe cazuri grave”, a susține Benga.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.