Ramai la curent!

Cotidian

Alte 11 decese în rândul unor pacienți purtători de CoVID-19. Numărul morților se apropie de 450 în România

Publicat

in

Grupul de comunicare strategică a anunțat încă 11 decese în rândul unor pacienți infectați cu noul coronavirus, astfel că bilanțul ajunge la 450. Unele dintre ele s-au produs cu mai multe zile în urmă, însă au fost introduse abia acum în statistică. Majoritatea pacienților care au pierdut lupta cu CoVID-19 aveau și alte afecțiuni grave.

Potrivit informării făcute de GCS, cele 11 decese sunt următoarele: 

Deces 435
Femeie, 58 ani din județul Ialomița
Internată în Spitalul Județean de Urgență Slobozia în data de 10.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 15.04.2020, fragmente necroptice.
Decedată pe data de 10.04.2020.
 
Deces 436
Bărbat, 56 ani din județul Arad.
Internat în Spitalul Județean de Urgență Arad, secția Boli Infecțioase în data de 17.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 18.04.2020.
Decedat pe data de 18.04.2020.

Comorbidități: Hemiplagie, tumora maligna bronhopulmonara.

Deces 437
Femeie, 64 ani din județul Sibiu.
Internată în Spitalul Județean de Urgență Sibiu, UPU în data de 17.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 18.04.2020.
Decedată pe data de 17.04.2020.

Comorbiditati: Cardiopatie ischemica cronica.

Deces 438
Femeie, 77 ani din municipiul București.
Internată în Spitalul Universitar de Urgență București, secția cardiologie în data de 17.03-02.04.2020, transferată în Spitalul Colentina.
Rezultat pozitiv pe data de 03.04.2020
Decedată pe data de 18.04.2020.
Comorbidități:Insuficiență cardiacă congenitala, HTA, dislipidemie.
 
Deces 439
Bărbat, 70 ani din județul Timiș.
Internat în Spitalul Județean de Urgență Timișoara, UPU în data de 17.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 18.04.2020.
Decedat pe data de 19.04.2020.
Comorbidități: Diabet zaharat, insuficiență respiratorie, etilism cronic
 
Deces 440
Bărbat, 71 ani din județul Hunedoara.
Internat în Spitalul Județean de Urgență Deva, secția oncologie în data de 19.03.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 30.03.2020.
Decedat pe data de 18.04.2020,.
Comorbidități: Neoplasm rectal, disociatie electromecanica.
 
Deces 441
Femeie, 94 ani din județul Hunedoara.
Internată în Spitalul Județean de Urgență Deva, secția pneumologie în data de 13.04.2020, transferată ATI în data de 18.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 13.04.2020.
Decedată pe data de 19.04.2020.
Comorbidități: HTA, sechele AVC, ateromatoza cerebrală.
 
Deces 442
Bărbat, 68 ani din județul Argeș.
Internat în Spitalul Județean de Urgență Mioveni în data de 15.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 15.04.2020
Decedat pe data de 18.04.2020
Comorbidități: Diabet zaharat tip II complicat, boală cronica renală (program Dializa), amputatie 1/3 medie gamba stg., gangrena antepicior dr., HTA, AVC ischemic acut recent cu hemiplegie stânga, bronhopneumonie
 
Deces 443
Bărbat, 65 ani din municipiul București.
Internat în Spitalul Universitar de Urgență București, secția medicină internă în data de 18.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 19.04.2020
Decedat pe data de 19.04.2020
Comorbidități: Boală cronică renală std. 5 (program Dializă), BPOC, Diabet zaharat tip II, HTA.
 
Deces 444
Bărbat, 89 ani din județul Ilfov.
Internat în Spitalul Universitar de Urgență București, secția medicină internă în data de 03.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 18.04.2020.
Decedat pe data de 17.04.2020.
Comorbidități: Boală cronică renală, diabet zaharat, neoplasm.
 
Deces 445
Femeie, 91 ani din județul Ilfov.
Internată în Spitalul Universitar de Urgență București, secția UPU – ortopedie în data de 17.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 17.04.2020.
Decedată pe data de 18.04.2020.
Comorbidități: Boală cardiovasculară, diabet zaharat, boală renală, boală cronică neurologică.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Fosta directoare a DSP Brașov, trimisă în judecată de DNA pentru divulgarea controalelor sanitare

Fostul director al DSP Brașov a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că ar fi divulgat informații confidențiale despre controale sanitare către spitale, în schimbul unor beneficii.

Publicat

in

Procurorii Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Blănaru Ancuța-Ofelia, fost director executiv al Direcția de Sănătate Publică Brașov, acuzată de divulgarea unor informații confidențiale privind controale sanitare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021–2025, aceasta ar fi informat în mod repetat reprezentanți ai Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov despre inspecții ce urmau să aibă loc, oferindu-le astfel timp să remedieze problemele și să evite sancțiunile. În schimb, ar fi beneficiat de facilități precum internări rapide sau acces preferențial pentru persoane apropiate.

„Prin încălcarea caracterului confidențial al inspecțiilor sanitare, inculpata ar fi oferit indicații unui medic-șef de secție sau unor asistente-șefe din cadrul spitalului, astfel încât aceștia să se pregătească în mod corespunzător. În special, li s-ar fi solicitat să asigure un nivel ridicat de curățenie și să remedieze neconformitățile constatate anterior de inspectorii D.S.P., pentru ca secțiile verificate să nu fie sancționate pentru încălcarea normelor din domeniul sănătății publice. În acest context, inculpata ar fi beneficiat, din partea angajaților spitalului, de facilitarea și urgentarea internării unor persoane apropiate, precum și de programarea mai rapidă a acestora”, se arată într-un comunicat de presă emis de DNA Brașov.

Direcția Națională Anticorupție vorbește explicit despre o situație care a avut loc în octombrie 2025, când fosta șefă a DSP Brașov, Ancuța-Ofelia Blănaru, ar fi avertizat conducerea Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov cu privire la un control iminent, încălcând caracterul confidențial al verificărilor. Anchetatorii susțin că, în urma acestor practici, persoanele informate nu au fost sancționate; sancțiunile ar fi vizat, în schimb, doar angajați care nu aveau cunoștință despre controale.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov. Reprezentanții DNA subliniază că trimiterea în judecată nu afectează prezumția de nevinovăție.

Citește mai departe

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Trending