Administraţia judeţeană va asigura fondurile necesare pentru cazarea medicilor şi a personalului auxiliar din cadrul unităţilor medicale din subordine, în perioada stării de urgenţă, începând cu data de 31 martie 2020.
După o analză realizată de Direcția Socială și de Asociență Medicală din cadrul Consiliului Județean Brașov, în baza solicitărilor sosite de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea”, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi Unitatea de Asistenţă Medico-Socială „Sânpetru”, a fost centralizat un necesar de 598 de locuri de cazare.
O parte dintre acestea vor fi puse la dispoziție gratuit de agenții comerciali, altele vor fi achitate cu bani de la bugetul CJ, care va trasfera sumele necesare către fiecare unitate medicală în parte.
Universitatea Transilvania pune la dispoziţie cu titlu gratuit pentru cadrele didactice din spitale și personalul de la Spitalul de Boli Infecţioase și Spitalul de Pneumoftiziologie 32 locuri. Tot cu titlul gratuit, Hotelul Postăvarul oferă 50 locuri de cazare, iar Pensiunea Şerban, Villa V – 30 locuri.
Fii primul care comentează