Connect with us

Stiri Brasov

Peste 8,6 milioane de lei pentru amenajarea „școlii de bicicliști” din zona „La Iepure”. Proiectul este finanțat cu bani europeni

Published

on

Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru proiectul  ,,Realizarea unui spațiu multifuncțional de recreere și sport” în zona La Iepure. Investiția este estimată la 8.864.327,32 lei, sumă din care 98% este asistența nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.  

Despre reamenajarea zonei „La Iepure” s-a discutat de mulți ani, municipalitatea brașoveană anunțând încă din anul 2013 un proiect în acest sens. 

Ce prevede proiectul  

 Zona va fi amenajată cu un poligon pentru ciclism, destinat în primul rând copiilor, unde aceștia vor putea învăța mersul pe bicicletă, dar și regulile de deplasare în trafic, astfel încât bicicleta să devină un mijloc de transport utilizat în mod obișnuit, în locul autovehiculului. Va fi amenajată o pistă pentru biciclete cu lățimea de 2,00 m, cu două benzi de circulație pe o lungime totală de aproximativ 300 m, cu un traseu sinuos, prevăzut cu treceri pentru pietoni, indicatoare de circulație rutieră, semafoare și un sens giratoriu. Prin lucrările de sistematizare verticală premergătoare amenajărilor, panta terenului va fi valorificată în cadrul poligonului, pentru a reproduce conformația terenului de pe străzile din municipiul Brașov. În cazul în care cei ce doresc să învețe vor alege varianta cu instructor, atunci când vor fi testați pentru confirmarea pregătirii lor ca bicicliști, pe traseu vor intra și până la patru mașinuțe electrice pentru ca simularea să fie cât se poate de apropiată de problemele reale cu care se confruntă în trafic. 

Pot participa simultan la curs cel mult 40 de cursanți, repartizați la doi instructori.

O alee pietonală principală pietruită va străbate terenul pe axa nord-sud, făcând legătura dintre accesul pe teren, pavilionul administrativ și platoul de belvedere situat la cota cea mai înaltă a amplasamentului. Această alee face legătura cu toate zonele amenajate pentru recreere – aparate fitness, foișoare, balansoare pentru adulți, locuri de joacă pentru copii. Din loc în loc, de-a lungul acesteia, sunt prevăzute bănci din lemn pentru odihnă.

De asemenea, este asigurat accesul persoanelor cu dizabilități la toate amenajările din parc, fiind prevăzută și toaletă ecologică pentru acestea. Aleile din parc sunt suficient dimensionate pentru parcurgerea întregului traseu cu toate sinuozitățile propuse. Întrucât este necesară inserarea de-a lungul aleii principale a unor pachete de trepte care să preia din înălțime, astfel ca panta să nu fie foarte abruptă, este asigurat accesul la toate dotările cu ajutorul unei serpentine, care conduce, de asemenea, la belvedere.

 Zona de învățare a mersului pe bicicletă în trafic – poligon ciclism

Se desfășoară de-a lungul întregului amplasament și constă în realizarea unei zone cu precădere înierbate în care sunt amenajate piste pentru biciclete dotate cu toate elementele specifice deplasării în trafic – marcarea benzilor de circulație, treceri pietonale, indicatoare de circulație, sens giratoriu, semafoare. Pista se adresează în special elevilor, pentru a-i învăța să se deplaseze la școală cu bicicleta în condiții de siguranță.

Spațiul destinat activităților sportive va conține următoarele module/zone indicative:

  • zona învățare reguli de bază pentru cicliști, mersul pe bicicletă asistat în linie dreaptă;
  • zona învățare pe serpentine, simularea unor zone cu denivelări pentru cicliști inițiați;
  • zona de învățare a regulilor de conduită în trafic, simularea unei intersecții semaforizate și semnalizate, precum și a unui sens giratoriu;
  • zona de concurs special amenajată pentru evaluarea aptitudinilor cicliștilor și testarea gradului de învățare parcurs în etapele anterioare.

Zona de relaxare şi petrecere a timpului liber 

Este o zonă care include mai multe tipuri de funcțiuni, dar care se împletesc una cu alta – în lungul axei nord-sud.

Crearea unei ambianțe plăcute diurne şi nocturne pentru principalele categorii de vârstă prin amenajarea mobilierului urban și zone specifice spațiului de recreere cum ar fi:

  • zona de odihnă pentru părinți/vârstnici, loc de joacă pentru copii, alei pietonale;
  • în spațiul de petrecere timp liber vârstnici s-a creat un spațiu cu 3 mese pentru table și șah. Această zonă este legată vizual de zona destinată activităților sportive pentru adulți, în care sunt montate 3 aparate pentru fitness (multifuncționale, la care pot lucra simultan două – trei persoane);
  • un spațiu de relaxare cu foișoare din lemn – 6 bucăți și ansamblu de balansoare din lemn pentru adulți cu acoperiș – 9 bucăți. Această zonă este orientată lângă spațiul de joacă al copiilor, pentru a crea o conexiune între cele două generații;
  • în vecinătate va fi creat un loc de joacă, dotat cu structuri modulare, gândit pentru desfășurarea activităților educative și recreative, atât pentru copiii cu vârstă mică, sub supravegherea adulților, cât și pentru copiii care nu necesită o supraveghere permanentă. Spațiul va fi amenajat cu echipamente de lemn – 4 ansambluri modulare și un spațiu de joacă.
  • 35 de bănci , amplasate de-a lungul aleilor, alături de stâlpii de iluminat.

Promisiunea Primăriei Brașov: Brașovenii care învață regulile mersului cu bicicleta vor avea unde să își pună în aplicare cunoștințele 

După ce a semnat contractu de finanțare, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că  „al doilea sistem de transport pe care mizăm – după transportul în comun-  este cel al transportului cu bicicleta. Două dintre proiectele de finanțare, care au fost deja semnate, vizează amenajarea a două benzi dedicate pentru biciclete, care să lege mai multe cartiere ale Brașovului cu zona centrală. Și acest nou parc, din zona La Iepure, are drept componentă principală dezvoltarea acestui tip de transport, dar vizează și partea de învățare, inclusiv a modului în care circuli pe o bandă de circulație în oraș. El presupune și amenajarea unor trasee pentru biciclete care să respecte aceleași marcaje și semnalizări ca cele din trafic. În felul acesta, copiii vor învăța să circula corect, să respecte regulile de circulație și să meargă cu bicicleta în condiții de siguranță”

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Cotidian

Să fie doar vina controlorilor RATBV? Primăria Brașov ia în calcul să renunțe la ei. Mai trebuie rezolvată o problemă: validatoarele

Published

on

Controlorii RATBV au intrat în colimatorul Primăriei Brașov. În ultima ședință de plen a Consiliului Local Brașov, primarul Brașovului, George Scripcaru, a reclamat lipsa lor de eficiență, afirmând că a făcut o analiză din care a rezultat că, pentru o anumită perioadă, pentru plata salariilor celor 60 de controlori, RATBV a cheltuit suma de 4 milioane de lei, iar suma încasată din amenzile aplicate de aceștia a fost de 200.000 de lei.

Analiza a fost prezentată de edil în contextul în care aleșilor locali brașoveni li s-a cerut votul pentru un proiect de hotărâre care prevede că polițiștii locali îi pot însoți pe controlori în autobuze. Aceasta ar fi o măsură prin care municipalitatea speră să reducă numărul celor care folosesc transportul în comun fără a avea un tichet de călătorie valabil. În plus, edilul a dat de înțeles că în viitor s-ar putea renunța la controlori, iar verificarea călătorilor ar urma să fie făcută doar de agenții Poliției Locale.

Validatoarele nefuncționale, un subiect ignorat

Însă, în aceeași ședință, edilul nu s-a referit la o altă problemă a operatorului metropolitan de transport în comun: validatoarele nefuncționale. Este o problemă veche, apărută odată cu implementarea sistemului informatizat al RATBV și amplificată în ultimii ani, de când a apărut și criza cipurilor.

Călători de bună credință, transformați fără voia lor în „blatiști”

În teorie, când un călător de bună credință urcă în autobuz, merge la primul validator pentru a scana cardul. În practică, destul de frecvent, călătorii fac ture de autobuz căutând un validator funcțional. După o perioadă ei se lasă păgubași și dau resemnați din umeri.

De exemplu, doar sâmbătă au fost probleme pe autobuze care circulau linia 37, 9 sau 220. Duminică, validatoarele au clacat pe un autobuz care circula pe linia 210, iar luni erau probleme similare într-un autobuz de pe linia 23.

Astfel de probleme afectează încasările operatorului, dar și monitorizarea graficului de încărcare. Ba mai mult, dacă validatoarele nu merg pe liniile metropolitane, sunt bune de plată primăriile, care trebuie să acopere din bugetul propriu cheltuielile aferente transportului în comun. În plus, supărător pentru RATBV este că din cauza acestor defecțiuni, numeroși călători de bună credință devin, fără voia lor, „blatiști”.

Controlorii raportează mai departe problemele

Defecțiunile la validatoare sunt aduse la cunoștința șoferilor de către călători. De asemenea, controlorii notează conștiincios defecțiunile, pentru a le raporta mai departe, în speranța că problema se va rezolva.

Din păcate, măsuri pentru rezolvarea problemelor sunt luate, cel puțin din declarațiile oficialilor, de mulți, ani, dar fără succes. De fiecare dată când le-a fost prezentată această problemă, reprezentanții RATBV anunțau că urmează achiziții sau că vor fi implementate proiecte. Rezultatele se lasă, însă, așteptate.

Continue Reading

Trending