VIDEO. „Eu ajut!” Crucea Roşie şi Instituţia Prefectului, campanie pentru susţinerea persoanelor vulnerabile din judeţul Braşov

Filiala Brașov a Crucii Roșii și Instituția Prefectului – județul Brașov au iniţiat o campanie de strângere de fonduri şi de produse alimentare neperisabile. Campania, denumită „Eu ajut!” are în vedere sprijinirea persoanelor vulnerabile din județ, respectiv vârstnicii fără aparținători, persoanele cu dizabilități, familiile monoparentale sau familiile cu mulți copii, care în această perioadă nu au nicio sursă de venit. 

„Încă de la începutul acestei pandemii, Filiala Brașov a Crucii Roșii a fost alături de noi, autoritățile județului, în efortul de a proteja populația și de a limita răspândirea noului coronavirus. Voluntarii Crucii Roșii au organizat o campanie de informare și prevenție și asigură cele necesare persoanelor aflate în centele de carantină și au donat echipamente medicale și de protecție, pachete alimentare și altele. Desigur, toate acestea și cu sprijinul donatorilor”, a spus prefectul Cătălin Văsii, într-un mesaj public. În acelaşi mesaj, prefectul i-a îndemnat pe braşoveni să sprijine această campanie.

 Clipul de promovare a campanie include şi un voluntar, care le cere cetăţenilor să se implice, spunând că, „din păcate, oamenii uită să ajute în momentele de criză, cum este acesta”.

Donațiile în bani se pot face în contul deschis de Crucea Roșie Filiala Brașov la BDR: RO34BRDE080SV05845440800 BRD-Agenția Mureșenilor sau la sediul Crucii Roșii Filiala Brașov, situat pe Str. Mureșenilor, nr. 5.

Donațiile în alimente neperisabile se pot face la sediul Crucii Roșii – Filiala Brașov, situat pe Str. Mureșenilor, nr. 5.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.