Starea de urgenţă se prelungeşte cu încă 30 de zile. Klaus Iohannis: „Se pot plafona preţurile la medicamente, alimente de bază şi utilităţi”

Președintele Klaus Iohannis a anunţat azi, într-o videoconferinţă susţinută la Palatul Cotroceni, că starea de urgență se va prelungi cu încă 30 de zile.

„Am emis decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență. Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat. Cu siguranță că fără măsurile de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor”, a declarat Iohannis care spune că „e tocmai scenariul negru pe care ne-am propus să-l evităm”. 

„Pericolul nu a trecut iar o relaxare a restricțiilor cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni ar duce la o creștere vertiginoasă a cazurilor de infectare”, a spus Iohannis.

În perioada strării de urgenţă se vor plafona preţurile la medicamente şi echipamente medicale, la alimentele de strictă necesitate şi la utilităţile publice, a anunţat preşedintele. 

Alte decizii luate ai prin decret:

  • Şcolile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice ce presupun prezența fizică în unitățile de învățământ;
  • Guvernul va lua toate măsurile pentru a asigura securitatea alimentară a cetățenilor
  • Pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu se pot lua măsuri de urgență, până la demitere în spitale, DSP, case de asigurări sănătate, servicii ambulanță, instituții publice centrale și locale;
  • Pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu se pot lua măsuri de urgență, până la demitere în spitale, DSP, case de asigurări sănătate, servicii ambulanță, instituții publice centrale și locale;
  • Termenele de preaviz în cazul demiterii personalului se suspendă pe starea de urgență;
  • Este interzisă încetarea sau suspendarea activității centrelor de îngrijire bătrâni, alte categorii vulnerabile, publice și private. Este însă permisă transferarea la propriul domiciliu;
  • În justiție, activitatea de judecată continuă în cazurile de urgență deosebită;
  • Furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația de a asigura integritatea rețelelor

 

Ştire în curs de actualizare

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.