VIDEO. Încăierare sângeroasă și între grupurile de romi din Codlea. Polițiștii care au intervenit au fost atacați și loviți

Foto: Arhiva

După bătaia între două familii de romi din comunitatea de la Gârcini, în ziua de Paște, o altă încăierare a avut loc azi, în comunutatea romă din Codlea.

UPDATE 00.00 – Patru oameni ai legii veniți în zonă să aplaneze conflictul au fost răniți.

„În urma incidentului, unui număr de 4 forțe de ordine li se acordă îngrijiri medicale, iar două persoane implicate în incident au fost transportate la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.

**
Știre inițială:

În urma violențelor au avut de suferit doi polițiști care au ajuns în zonă în încercarea de a calma spiritele. Aceștia au fost atacați cu lopețile si loviți în cap.

Bătaia s-a lăsat cu victime în rândul clanurilor cartierul codlean Mălin, răniții fiind transportați intâi la spitalul municipal din Codlea pentru primul ajutor și redirecționați apoi la Spitalul Judetean Brașov. 

„La data de 20 aprilie 2020, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Codlea, jud. Brașov, are loc un conflict spontan în care sunt implicate mai multe persoane. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, jandarmi și polițiști locali. Incidentul a fost aplanat. Cercetările sunt în curs de desfășurare”, a informat Nadia Olaru, purtător de cuvănt al Poliției Brasov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.