Connect with us

Investitii

Avioane, trambuline, tobogane, tiroliene. Cumpărături de 3,3 milioane lei pentru parcurile și locurile de joacă din Brașov

Published

on

Primăria Brașov achiziționează echipamente pentru parcuri și locuri de joacă, în valoare de 2,8 milioane de lei fără TVA (peste 3,2 milioane, cu TVA). Pe lista de „cumpărături” se află, printre altele, castele, leagăne, tobogane, tiroliene, dar şi două avioane de 4,5 metri, care vor fi montate în două locuri de joacă din Brașov.  

„Astăzi am lansat licitația pentru achiziția de elemente pentru amenajarea de noi locuri de joacă și completarea sau înlocuirea echipamentelor existente. Având în vedere că una dintre primele industrii care s-au dezvoltat la Brașov secolul trecut a fost cea aeronautică, dar și dezvoltarea acestui sector de producție din această perioadă, ne-am gândit ca, pe lângă locul de joacă aeronautic din centrul civic, dezvoltat cu sprijinul celor de la Premium Aerotec, să mai achiziționăm alte două avioane care să îi bucure pe copii! Cine știe, poate așa își vor dori să ajungă să piloteze sau să construiască avioane”, a declarat primarul George Scripcaru.

Ofertele pentru aceste echipamente destinate parcurilor şi locurilor de joacă pot fi depuse până pe 2 iunie, la ora 15.00, criteriul de atribuire stabilit pentru acest contract este economic. Determinarea câştigătorului se va face prin aplicarea criteriului calitate-preţ, în sensul în care pentru preţul cel mai scăzut se acordă 80 de punct, iar pentru perioada de ost garanţie acordată produselor, 20 de puncte.

Ce comenzi se fac de 3,3 milioane lei: 

  1. Complex din lemn cu două turnuri – 15 buc;
  2. Complex din lemn cu un turn h = 150 cm -20 buc; 
  3. Complex din lemn cu un turn h = 100 cm – 10 buc; 
  4. Complex figurină avion – 2 buc; 
  5. Ansamblu balansoar pe sistem stâlp h = 300cm -3 buc; 
  6. Rotativă din metal – 10 buc;
  7. Trambulină la sol – 2 buc; 
  8. Tiroliană – 2 buc; 
  9. Spalier din cabluri – 5 buc;
  10. Leagăn din lemn cu două coşuri – 100 buc;
  11. Leagăn din lemn cu două şezuturi – 100 buc; 
  12. Leagăn din lemn tip cuib – 10 buc; 
  13. Elemente pe arc –  50 buc;
  14. Cumpănă pe arcuri duble – 30 buc;
  15. Tobogan polietilenă h=100 cm – 20 buc;
  16. Tobogan polietilenă tub h=200 cm – 6 buc;
  17. Labirint din panouri – 5 buc;
  18. Mini complex din lemn – 50 buc;
  19. Suprafaţă de amortizare cauciucată – 3000 mp;
  20. Bordură din cauciuc pentru rame nisipare 1000 x 150 x 150 mm – 400 ml;
  21. Element tobogan figurină – 25 buc;
  22. Element pod mişcător – 25 buc.

Durata de implementare a contractului va fi de 120 de zile de la data intrării în vigoare, în funcţie de tipul echipamentelor solicitate în caietul de sarcini, la comanda beneficiarului.  

În prezent, Braşovul are 244 de locuri de joacă

În acest moment, în municipiul Brașov sunt funcționale 244 de locuri de joacă, dintre care 46 în incinta grădinițelor, iar 8 în curtea creșelor. O parte din echipamentele achiziționate vor fi amplasate în locurile de joacă ce vor fi înființate în acest an, o parte vor fi utilizate pentru a le înlocui pe cele care nu mai se încadrează în standarde, iar o altă vor fi amplasate în locurile de joacă de la grădinițe și creșe. „De exemplu, sunt creșe sau grădinițe pe care le construim sau le extindem, cum este cea de pe Aurora (creșa n.n.) sau cea de pe Tudor Vladimirescu (mansardare grădiniță n.n.) și acolo va trebui să amplasăm echipamente noi adaptate fiecărei grupe de vârstă. În cazul altor unități de învățământ, aceste echipamente s-au deteriorat și le vom înlocui cu altele în această vară, pentru ca la începutul noului an școlar, copii să găsească totul în ordine ”, a declarat primarul George Scripcaru.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending