Bătăușii de la Crizbav vor sta 30 de zile în arest. Inculpaţii nu au furnizat declaraţii dar au contestat decizia

Capura video

Cele 9 persone implicate direct în bătaia cruntă din Crizbav, care s-a lăsat şi cu un omor, au fost reținute, iar propunerea procurorilor, de arest preventiv pentru 30 de zile, a fost aprobată aseară târziu, de judecătorul de drepturi de la Tribunalul Brașov. 

 „A fost admisă propunerea de arestare preventivă pentru o durata de 30 de zile. Inculpații nu au furnizat declarații. Au formulat contestații împotriva încheierii de ședința”, a comunicat Gabriela Ciolacu, preşedintele Tribunalului Braşov.

În acest caz sunt implicaţi opt bărbaţi şi o femeie, care sâmbătă s-au luat la bătaie după un confict domestic ce a degenerat (Detalii AICI, despre starea de fapt reţinută de instanţă)

Din primele date, se pare că victima, un bărbat de 31 este şi cel de la care a pornit conflictul. El s-a dus la locuinţa unei femei cu care a avut legătură în trecut. Înfuriate peste măsură, rudele acesteia s-au înarmat cu bâte, topoare şi alte „arme de casă” şi au pornit spre zona în care locuieşte familia rivală, a bărbatului. Întâlnirea a avut loc în drum, unde s-a lăsat cu garduri rupte, geamuri sparte şi teroare. 

Pentru a scăpa din acest clinci, victima a încercat să fugă însă a fost prinsă din urmă de rivali şi lovită de mai multe ori cu bâtele, fără a avea vreo şansă de a scăpa. 

Deşi cei implicaţi direct în acest scandal au fost reţinuţi pentru 30 de zile, există în continuare riscul ca scandalul să reapară, în Crizbav. Pentru a preîntâmpina riscul autorităţile au trimis în zonă echipe mixte de jandarmi şi poliţişt, care patrulează prin localitate. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.