Cum ne relaxăm după 1 iunie: terase deschise, concerte în aer liber, plajă cu distanțare, circulație fără declarație

După ce au analizat evoluția cazurilor de COVID-19 în prima etapă de relaxare de după 15 mai, autoritățile centrale au anunțat că de la 1 iunie. Astfel, de săptămâna viitoare se vor deschide terasele, plajele, nu va mai fi nevoie de declarație pentru a merge în altă localitate și se vor putea organiza concerte în aer liber. De asemenea, vor putea fi organizate și competiții sportive în aer liber, dar fără spectatori.

Ce se este permis din 1 iunie

se ridică restricțiile/interdicțiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane
se permite prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri și președintelui Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
– începând cu data de 1 iunie, accesul persoanelor pe plaje se realizează doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, ministrului sănătăţii și ministrului mediului,apelor și pădurilor,
– se reia transportul feroviar internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din și către România
 

Cultură 

– este permisă organizarea și desfășurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanță de minimum 2 metri, unul față de celălalt, purtarea măștii de protecție și respectarea condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii,
– se permite organizarea de spectacole de tip drive-in, ocupanții unei mașini fiind membri aceleiași familii, măsurile de protecţie sanitară fiind stabilite prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

Sport

– se permite organizarea și desfăşurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis;
– se permite organizarea și desfășurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităților de pregătire fizică a sportivilor profesioniști și a competițiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii. Aceste măsuri nu se aplică nu se aplică activităților de pregătire și competițiilor sportive din domeniul sporturilor de contact (polo).
– se permite desfășurarea, de către sportivii profesioniști, a activităților de pregătire fizică în spații închise, cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii. Aceste măsuri nu se aplică nu se aplică activităților de pregătire și competițiilor sportive din domeniul sporturilor de contact.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.