Evaluare Națională 2020: Calendarul celei de a doua sesiuni, pentru elevii cu probleme medicale sau în carantină

Probele la sesiunea a doua a Evaluării Naționale vor avea loc în perioada 29 iunie – 1 iulie, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie. Reamintim că în acest an va avea loc în premieră, din cauza coronavirusului, o a doua sesiune de Evaluare Națională, pentru elevii cu probleme de sănătate sau pentru cei aflați în carantină alături de familie.
 
Monica Anisie a anunțat, joi seară, la Realitatea Plus, calendarul celei de a doua sesiuni a Evaluării Naționale:
  • 29 iunie – prima probă, la Limba și Literatura Română
  • 30 iunie – proba la Matematică
  • 1 iulie – proba la Limba maternă.
Ministrul Educației a precizat că această sesiune este dedicată exclusiv copiilor cu probleme medicale, generate sau nu de COVID, sau cu orice alte probleme care pot fi dovedite.
 
Anisie a explicat și de ce s-a ales varianta ca examenele naționale să fie susținute fizic. 
„Sunt foarte mulți copii care-și doresc să participe fizic, tocmai pentru că au muncit, au învățat, s-au pregătit an la rând, sunt 3-4 ani de muncă pentru Evaluarea Națională sau Bacalaureat. Iar pentru cei care au venit în spațiul public cu varianta că n-au avut timp să se pregătească, este important să se știe că programa pentru examene a fost redusă până la finalul primului semestru, adică fără ceea ce ar fi urmat să se predeea în semestrul al doilea”, a susținut ministrul Educației. 
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi organizarea unei a doua sesiuni de Evaluare Națională, începând cu 29 iunie, pentru elevii care nu pot participa la examenele programate din 15 iunie. Este vorba de elevi care sunt bolnavi, au temperatură la prezentarea la școală sau sunt în izolare sau carantină.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.