Peste 500 de poliţişti supraveghează azi locurile de picnic din Braşov

Polițiștii supraveghează azi toate zonele obișnuite de picnic în care, de obicei, brașovenii obișnuiesc să sărbătorească ziua de 1 Mai. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Nadia Olaru, peste 570 de forțe de ordine patrulează azi în zonele unde oamenii ar putea eși la grătar, așa că mesajul autorităților este unul clar: Stați în casă și azi. 

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Poliției declară că și intenția de a încălca prevederile ordonanțelor militare se sancționază: 

„Persoanele care încearcă să neglijeze și să diminueze efortul colectiv depus pentru respectarea prevederilor adoptate prin  Ordonanțelor Militare în vigoare și care intenționează să înfăptuiască fapte ilegale, vor fi sancționate fără a exista toleranță!”, a declarat purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, agent Nadia Olaru.

„Atât pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului COVID-19, cât și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților de orice fel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt în permanență la datorie și acționează, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor instituite în această perioadă a stării de urgență. Pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică , în perioada 01-03 mai 2020, pe lângă activitățile desfășurate pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului COVID-19, zilnic, aproximativ 570 forțe de ordine sunt pregătite să intervină în orice moment în sprijinul cetățenilor, dar și pentru depistarea și tragerea la răspundere a persoanelor, care, cu reavoință, săvârșesc fapte ce încalcă prevederile legale. Forțele de ordine sunt foarte bine dimensionate și vor putea întreprinde toate activitățile specifice pentru ca întreaga comunitate să se bucure de liniște și siguranță!”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.