Reguli noi de vizitare la Zoo Brașov, din 19 mai. Circuite separate pentru vizitatori și distanțare socială și față de îngrijitori și animale

Grădina Zoologică de la Noua se redeschide după 19 mai, iar managerul instituției a stabilit și unele reguli pe care vizitatorii trebuie să le respecte. Programul va fi la fel ca până acum, între orele 9.00 – 20.00, de marți până vineri, ziua de luni rămânând închisă cu excepţia zilelor când se vor organiza aici diferite evenimente care vor fi aduse la cunoștința publicului în timp util.

Planetariul, Turul virtual safari, Clădirea exotică și Casa maimușelor rămân închise

Așa cum a mai anunţat managerul Zoo Brașov, Alin Pânzaru, până la noi reglementări, Planetariul, Turul virtual safari, Clădirea exotică și Casa maimuțelor rămân închise, nefiind accesibile publicului vizitator. Accesul va fi însă permis pe turul deschis. Când va fi redeschisă grădina zoologică, biletele se pot procura atât la casierie, cât și online, anunţă managerul Alin Pânzaru. La casierie, vizitatorii vor fi obligaţi să respecte măsurile în vigoare privind distanţarea socială și prevenirea răspândirii noului coronavirus, respectiv păstrarea distanţei minime de 1,5 metri, purtarea măștilor și a mănușilor. De asemenea, Zoo recomandă efecuarea plăţilor cu cardul.

Distanţare socială, 1,5 metri faţă de ceilalţi vizitatori și faţă de angajaţii Zoo

Printre regulile conturate de Zoo Brașov, sunt și cele prin care vizitatorii sunt rugaţi să nu urce pe gardurile de separare, să nu se aplece peste acestea și să nu încerce sub nicio altă formă să se apropie de animale la mai puţin de 1,5 metri. Ieșirea vizitatorilor va fi deservită de sistemul de turnicheţi amplasat pe latura corespunzătoare parcării mari. Excepție fac vizitatorii cu cărucioare pentru copii și persoanele cu dizabilităţi care se deplasează în scaun cu rotile. Aceste categorii de vizitatori vor utiliza pentru ieșire calea principală de acces în zoo – poarta de intrare de la casierie.

„În situaţia în care se impune limitarea numărului de vizitatori care pot fi admiși în același timp în incinta grădinii zoologice și acest număr va fi depășit, ne rezervăm dreptul de a anunţa vizitatorii de la intrare că s-a atins numărul maxim permis, iar aceștia vor fi rugaţi să aștepte până când accesul lor în grădina zoologică va fi permis. În funcție de evoluția evenimentelor, programul și/sau condițiile de vizitare pot suferi modificări. Acestea vor fi aduse la cunoștinţa vizitatorilor în timp util”, au mai anunţat reprezentanţii Zoo Brașov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.